MAZDA MODEL 6 2018 Manualul de utilizare (in Romanian)

Page 511 of 943

NOT
Deoarece poate s existe o diferen  între imaginea afiúat, precum cea indicat mai jos úi
condi iile efective în timp ce parca i, verifica i întotdeauna siguran a în partea din spate a
vehiculului úi în zona din jur, prin contact vizual direct.
•În imaginea locului de parcare (sau a garajului) afiúat mai jos, chiar dac partea din
spate úi liniile de ghidaj privind distan a par paralele pe monitor, este posibil ca acestea
s nu fie efectiv paralele în realitate.
•Atunci când parca i într-un loc cu o linie de împr ire numai pe una din laturile locului de
parcare, aceasta úi linia de ghidaj privind l imea vehiculului par paralele pe monitor,
dar este posibil s nu fie efectiv paralele în realitate.
Pentru siguranță, verificați zona din jur
Tipul de afiúaj cu linii ajuttoare fixe
NOT
Imaginile afiúate pe monitor de la camera retrovizoare de parcare sunt imagini inversate
(imagini în oglind).
1. Trece i schimbtorul de viteze (transmisie manual) sau maneta selectorului (transmisie
automat) în pozi ia de marúarier (R) pentru a trece la afiúajul monitorului retrovizor.
În timp ce conduce i
Monitorul retrovizor
4-333

Page 512 of 943

2. Confirmând condi iile din jur, trece i în marúarier.

(Starea afișajului) (Starea vehiculului)
Pentru siguranță, verificați zona din jur
3. Dup ce vehiculul începe s intre în locul de parcare, continua i s da i încet cu spatele
astfel încât distan a dintre vehicul úi liniile privind l imea úi laturile locului de parcare
din stânga úi dreapta s fie aproximativ egale.
4. Continua i s miúca i volanul pân când liniile de ghidaj privind l imea vehiculului sunt
paralele cu pr ile din stânga úi din dreapta ale locului de parcare.
5. Imediat ce sunt paralele, îndrepta i ro ile úi intra i încet cu spatele în locul de parcare.
Continua i verificarea zonei din jurul vehiculului úi apoi opri i-l în pozi ia cea mai bun
posibil. (Dac locul de parcare are linii de împr ire, verifica i dac liniile de ghidaj
privind l imea vehiculului sunt paralele cu acestea.)

(Starea afișajului) (Starea vehiculului)
Pentru siguranță, verificați zona din jur
6. Atunci când schimbtorul de viteze (transmisie manual) sau maneta selectorului
(transmisie automat) este trecut din pozi ia de marúarier (R) în alt pozi ie a
schimbtorului de viteze (transmisie manual) sau a manetei selectorului (transmisie
automat), ecranul revine la afiúajul anterior.
În timp ce conduce i
Monitorul retrovizor
4-334

Page 513 of 943

NOT
Deoarece poate s existe o diferen  între imaginea afiúat, precum cea indicat mai jos úi
condi iile efective în timp ce parca i, verifica i întotdeauna siguran a în partea din spate a
vehiculului úi în zona din jur, prin contact vizual direct.
•În imaginea locului de parcare (sau a garajului) afiúat mai jos, chiar dac partea din
spate úi liniile de ghidaj privind distan a par paralele pe monitor, este posibil ca acestea
s nu fie efectiv paralele în realitate.
•Atunci când parca i într-un loc cu o linie de împr ire numai pe una din laturile locului de
parcare, aceasta úi linia de ghidaj privind l imea vehiculului par paralele pe monitor,
dar este posibil s nu fie efectiv paralele în realitate.
Pentru siguranță, verificați zona din jur
WDiferen a dintre condi iile reale de drum úi imaginea afiúat
Exist unele diferen e între drumul real úi cel afiúat. Aceste diferen e în percep ia distan ei ar
putea duce la un accident. Lua i în calcul urmtoarele condi ii care pot cauza diferen e în
percep ia distan ei.
Atunci când vehiculul este înclinat datorit greut ii pasagerilor úi a încrcturii
Atunci când partea din spate a vehiculului este coborât, obiectul afiúat pe ecran pare mai
departe decât distan a real.
Diferență
Obiect
În timp ce conduce i
Monitorul retrovizor
4-335

Page 514 of 943

Atunci când în spatele vehiculului exist o pant abrupt
Atunci când în spatele vehiculului este o pant abrupt ascendent (descendent), obiectul
afiúat pe ecran pare mai departe (pant descendent: mai aproape) decât distan a real.
A AB
B
Pare mai
departe
decât
distanța
reală
Obiectul în poziția reală Obiectul în poziția reală
Obiectul pe ecran
A: distanța dintre vehicul și obiectul afișat pe ecran.
B: distanța reală dintre vehicul și obiect.Obiectul pe ecranPare mai
aproape
decât
distanța
reală
Obiect tridimensional în spatele vehiculului
Deoarece liniile de ghidaj privind distan a sunt afiúate luând în calcul o suprafa  plan,
distan a pân la obiectul tridimensional afiúat pe ecran este diferit de distan a real.
A
A
C B
CB
(Distanța reală) B>C=A
Distanța detectată pe ecran A>B>C(Afișajul ecranului)
(Stare reală)
Pentru siguranță, verificați împrejurimile
(Tipul de afiúaj cu linii ajuttoare pentru traseul estimat al vehiculului)
Atunci când da i cu spatele lâng un obiect tridimensional
Atunci când da i cu spatele lâng un obiect suspendat, este posibil ca vehiculul s loveasc
obiectul chiar dac linia traseului anticipat nu intr în contact cu obiectul pe ecran. Pozi ia
obiectului afiúat pe ecran este diferit de pozi ia efectiv deoarece liniile traseului anticipat
de pe ecran sunt afiúate în baza unei suprafe e orizontale a drumului. Atunci când da i cu
spatele lâng un obiect suspendat, confirma i prin contact vizual direct situa ia din spate úi
din jur.
În timp ce conduce i
Monitorul retrovizor
4-336

Page 515 of 943

(Afișajul ecranului) (Vedere reală)
Pentru siguranță, verificați zona din jur
ttReglarea calit ii imaginii
AVERTISMENT
Reglaţi întotdeauna calitatea imaginii monitorului retrovizor în timp ce vehiculul este oprit:
Nu reglaţi calitatea imaginii monitorului retrovizor atunci când conduceţi vehiculul. Reglarea
calităţii imaginii monitorului retrovizor, precum luminozitatea, contrastul, culoarea și
nuanţele în timp ce conduceţi este periculoasă deoarece vă poate distrage atenţia de la
operarea vehiculului ceea ce ar putea duce la un accident.
Reglarea calit ii imaginii trebuie s fie fcut în timp ce schimbtorul de viteze (transmisie
manual) sau maneta selectorului (transmisie automat) este în pozi ia de marúarier (R).
Exist 4 setri care pot fi reglate incluzând luminozitatea, contrastul, nuan a úi culoarea. În
timpul reglrii, fi i atent la mediul din jurul vehiculului.
1. Selecta i pictograma
din ecran pentru a afiúa filele.
2. Selecta i articolul de fil dorit.
3. Regla i luminozitatea, contrastul, nuan a úi culoarea folosind cursorul.
Dac dori i s reseta i, apsa i pe butonul de resetare.
4. Selecta i pictograma
din ecran pentru a închide fila.
În timp ce conduce i
Monitorul retrovizor
4-337

Page 516 of 943

Sistemul de senzori de parcare*
Senzorii de parcare folosesc senzori cu ultrasunete care detecteaz obstacolele din jurul
vehiculului atunci când acesta este condus cu viteze mici, precum în timpul garrii sau
parcrii paralele úi un sunet de sonerie úi indicatorul de detectare
* notific úoferul în
legtur cu distan a aproximativ de la vehicul la obstacolul din apropiere.

Senzor din faţă
Senzor din colţul faţăSenzor din spate
Senzor colţ spate
Senzor din faţă
Senzor din colţul faţăSenzor din spate
Senzor colţ spate
Sedan
Combi
AVERTISMENT
Nu vă bazaţi în întregime pe sistemul de senzori de parcare și asiguraţi-vă vizual că zona din
jurul vehiculului este liberă atunci când conduceţi:
Sistemul poate asista șoferul la manevrarea vehiculului înainte și înapoi în timpul parcării.
Distanţele de detectare ale senzorilor sunt limitate, de aceea, în cazul în care conduceţi
vehiculul bazându-vă doar pe acest sistem, puteţi produce un accident. Atunci când
conduceţi, asiguraţi-vă întotdeauna vizual că zona este liberă.
În timp ce conduce i
Sistemul de senzori de parcare
4-338*Anumite modele.

Page 517 of 943

NOT
•Nu instala i accesorii în zona de detectare a senzorilor. Pot afecta func ionarea
sistemului.
•În func ie de tipul de obstacol úi de condi iile înconjurtoare, zona de detectare a
senzorului poate fi limitat sau este posibil ca senzorii s nu detecteze obstacolele.
•Este posibil ca sistemul s nu func ioneze în urmtoarele condi ii:
•Noroi, ghea  sau zpad în zona senzorului (revine la func ionarea normal la
îndeprtarea acestora).
•Zona senzorului este înghe at (revine la func ionarea normal atunci când ghea a se
topeúte).
•Senzorul este acoperit cu mâna.
•Senzorul este lovit cu putere.
•Vehiculul este foarte înclinat.
•În condi ii de temperatur extrem de ridicat sau sczut.
•Vehiculul este condus pe drumuri denivelate, înclinate, acoperite cu pietriú sau iarb.
•Un obiect care genereaz ultrasunete se afl lâng vehicul, precum claxonul altui
vehicul, sunetul motorului unei motociclete, sunetul cauzat de trecerea unui vehicul de
dimensiuni mari, senzorii altui vehicul.
•Vehiculul este condus pe ploaie puternic sau pe carosabil ud.
•Un deflector disponibil în comer sau o anten pentru un emi tor radio este instalat pe
vehicul.
•Vehiculul se deplaseaz spre o bordur înalt sau ptrat.
•Un obstacol este prea aproape de senzor.
•Este posibil ca obstacolele de sub bara de protec ie s nu fie detectate. Este posibil ca
obstacolele care sunt mai joase decât bara de protec ie sau sunt sub iri s fie ini ial
detectate, dar acestea nu mai sunt detectate pe msur ce vehiculul se apropie mai mult
de obstacol.
•Este posibil ca urmtoarele tipuri de obstacole s nu fie detectate:
•Obiectele sub iri precum cablurile sau sfoara
•Obiectele care absorb ultrasunetele precum bumbacul sau zpada
•Obiectele ascu ite
•Obiectele foarte înalte úi cele care sunt mai late la vârf
•Obiectele mici, scurte
•Verifica i întotdeauna sistemul la un service autorizat, recomandarea noastr fiind un
reprezentant autorizat Mazda, dac bara de protec ie este lovit, chiar úi într-un accident
minor. Dac senzorii sunt deplasa i, nu mai pot detecta obstacolele.
•Sistemul poate avea o defec iune dac semnalul sonor nu func ioneaz sau indicatorul
luminos nu se aprinde atunci când un senzor al sistemului de parcare asistat este activat.
Consulta i un service autorizat, recomandarea noastr fiind un reprezentant autorizat
Mazda.
În timp ce conduce i
Sistemul de senzori de parcare
4-339

Page 518 of 943

•Sistemul poate avea o defec iune dac se aude semnalul sonor care indic o defec iune a
sistemului úi indicatorul luminos lumineaz scurt. Consulta i un service autorizat,
recomandarea noastr fiind un reprezentant autorizat Mazda.
•Este posibil ca semnalul sonor care indic o defec iune de sistem s nu se aud dac
temperatura mediului înconjurtor este extrem de sczut sau noroi, ghea  sau zpad
exist în zona senzorului. Îndeprta i materialele strine din zona senzorului.
tZona de detectare a senzorului
Senzorii detecteaz obstacolele aflate pân la urmtoarele distan e.

Distanţa de detectare
a senzorului din faţă
Distanţa de detectare a senzorului din colţul faţăDistanța de detectare
a senzorului spate Distanța de detectare a senzorului din colț spate
B
A
D
CA: aproximativ 55 cm
B: aproximativ 55 cm
C: aproximativ 100 cm
D: aproximativ 150 cm
Vizualizarea afiúajului pentru distan 
Afiúaj Distan a dintre vehicul úi obstacol
Fr monitor de vizualizare 360°
Cu monitor de vi-
zualizare 360°Senzorul din fa 
*/
senzorul din col ul
din fa 
*
Senzorul din spate,
senzorul din col ul
din spate Fr senzor în fa 
úi senzor în col ul
din fa Cu senzor în fa  úi
senzor în col ul din
fa 
Ve r d e
Senzorul din fa :
Aprox. 100—60 cmSenzorul din spate:
Aprox. 150—60 cm
În timp ce conduce i
Sistemul de senzori de parcare
4-340*Anumite modele.

Page 519 of 943

Afiúaj Distan a dintre vehicul úi obstacol
Fr monitor de vizualizare 360°
Cu monitor de vi-
zualizare 360°Senzorul din fa 
*/
senzorul din col ul
din fa 
*
Senzorul din spate,
senzorul din col ul
din spate Fr senzor în fa 
úi senzor în col ul
din fa Cu senzor în fa  úi
senzor în col ul din
fa 
Galben
Senzorul din fa :
Aprox. 60—45 cm
Senzorul din col ul
din fa :
Aprox. 55—38 cmSenzorul din spate:
Aprox. 60—45 cm
Senzorul din col ul
din spate:
Aprox. 55—38 cm
Galben
Senzorul din fa :
Aprox. 45—35 cm
Senzorul din col ul
din fa :
Aprox. 38—25 cmSenzorul din spate:
Aprox. 45—35 cm
Senzorul din col ul
din spate:
Aprox. 38—25 cm
Roúu
Senzorul din fa :
Mai pu in de aprox.
35 cm
Senzorul din col ul
din fa :
Mai pu in de aprox.
25 cmSenzorul din spate:
Mai pu in de aprox.
35 cm
Senzorul din col ul
din spate:
Mai pu in de aprox.
25 cm
În timp ce conduce i
Sistemul de senzori de parcare
*Anumite modele.4-341

Page 520 of 943

tOperarea sistemului de senzori pentru parcarea asistat
Vehiculele fr senzor din fa /senzor din col ul din fa 
Senzorii de parcare pot s fie folosi i atunci când schimbtorul de viteze/maneta selectorului
trece în pozi ia R cu contactul trecut în pozi ia pornit.
Vehiculele cu senzor din fa /senzor din col ul din fa 
Atunci când butonul senzorului de parcare este apsat cu contactul trecut în pozi ia pornit,
se aude soneria úi indicatorul luminos se aprinde.
Atunci când contactul este trecut în pozi ia pornit cu senzorul de parcare activat, indicatorul
luminos se aprinde.
Apsa i din nou butonul pentru a opri opera ia.
Indicator luminos
Condi iile de func ionare
Sistemul senzorilor de parcare poate s fie folosit atunci când sunt respectate toate condi iile
urmtoare:
•Contactul este în pozi ia ON (pornit).
•Butonul senzorului de parcare este activat.
NOT
•(Vehicul cu transmisie automat)
Indicatorul detectrii úi soneria senzorilor din fa /senzorilor din col ul din fa  nu
ac ioneaz atunci când maneta selectorului este în pozi ia P.
•Indicatorul detectrii úi sunetul soneriei nu se activeaz atunci când este aplicat frâna
de parcare.
În timp ce conduce i
Sistemul de senzori de parcare
4-342

Page:   < prev 1-10 ... 471-480 481-490 491-500 501-510 511-520 521-530 531-540 541-550 551-560 ... 950 next >