MAZDA MODEL MX-5 2017 Manualul de utilizare (in Romanian)

Page 391 of 619

Referitor la problemele legate de apeluri
Simptomul Cauza Metoda solu iei
Atunci când ini ia i un apel, se poate
auzi zgomotul vehiculului celeilalte
pr iTimp de aproximativ trei secunde de
la ini ierea unui apel, func ia de eli-
minare a zgomotului a unit ii
Bluetooth
® are nevoie de timp pen-
tru a se adapta la mediul apelului.Aceasta nu indic o problem a dis-
pozitivului.
Cealalt parte nu poate fi auzit sau
vocea nu se aude în difuzorVolumul este setat la zero sau redus. Mri i volumul.
Alte probleme
Simptomul Cauza Metoda solu iei
Indica ia legat de nivelul acumula-
torului difer în cazul vehiculului úi
al dispozitivului.Metoda de indicare difer în cazul
vehiculului úi al dispozitivului.Š
Atunci când este efectuat un apel
din vehicul, numrul de telefon este
actualizat în registrul de apeluri pri-
mite/efectuate, dar numele nu apareNumrul nu a fost înregistrat în
agend.Dac numrul a fost înregistrat în
agend, registrul apelurilor primite/
efectuate este actualizat cu numele
din agend atunci când motorul este
repornit.
Telefonul mobil nu se sincronizeaz
cu vehiculul în ceea ce priveúte re-
gistrul apelurilor primite/efectuateUnele tipuri de telefoane mobile nu
se sincronizeaz automat.Opera i telefonul mobil pentru sin-
cronizare.
Finalizarea unei func ii de modifica-
re a limbii dureaz multSunt necesare minimum 60 de se-
cunde.Š
Dotrile interioare
Echipamentul audio [tipul B (ecran tactil)]
5-103

Page 392 of 619

Lucruri pe care trebuie s
le úti i
AVERTISMENT
Reglaţi întotdeauna sistemul audio atunci
când vehiculul este oprit:
Nu reglaţi sistemul audio în timp ce
conduceţi vehiculul: Este periculos să
reglaţi sistemul audio în timp ce conduceţi
deoarece v-ar putea fi distrasă atenţia și
astfel aţi putea provoca un accident.
Deși comenzile audio sunt montate pe
volan, învăţaţi să le folosiţi fără a privi în
jos pentru a vă concentra toată atenţia
asupra drumului în timp ce conduceţi.
AT E NIE
Pentru o conducere sigură, reglaţi volumul
audio la un nivel care să vă permită să
auziţi sunete din exteriorul vehiculului,
inclusiv claxoanele vehiculelor și în special
sirenele vehiculelor de urgenţă.
NOT
•Pentru a preveni descrcarea bateriei,
nu lsa i sistemul audio pornit timp
îndelungat cu motorul oprit.
•Dac un telefon mobil sau un
emi tor-receptor este folosit în sau
lâng vehicul, acesta ar putea interfera
cu sistemul audio, fr ca acest lucru s
indice, totuúi, c sistemul este defect.
Nu vrsa i lichide pe sistemul audio.
Nu introduce i în fant alte obiecte decât
discurile compacte.
ttRecep ia radio
Caracteristicile recep ionrii undelor
AM
Undele AM ocolesc, de exemplu, cldirile
úi mun ii úi sunt respinse de ionosfer.
De aceea, pot strbate distan e mai mari
decât undele FM.
Din aceast cauz, uneori pot fi
recep ionate simultan dou posturi pe
aceeaúi frecven .
IonosferăIonosferă
Postul 2 Postul 1Ionosferă
Dotrile interioare
Accesoriile
5-104

Page 393 of 619

Caracteristicile recep ionrii undelor
FM
De obicei, aria de acoperire a undelor FM
este de circa 40Š50 km de la surs.
Pentru c necesit o codificare
suplimentar pentru separarea sunetului pe
dou canale, undele FM stereo acoper o
distan  mai mic decât undele FM
monoaurale.
Post FM
40 - 50 km
Semnalele unui emi tor FM sunt
asemntoare razelor de lumin pentru c
nu ocolesc obstacolele, dar se reflect.
Spre deosebire de semnalele AM,
semnalele FM nu depúesc orizontul. Din
acest motiv, posturile FM nu pot fi
recep ionate la distan ele mari la care este
posibil recep ia AM.
IonosferăIonosferă
Undă AM Undă FM
Undă FM
100 - 200 kmIonosferă
Recep ia FM poate fi afectat úi de
condi iile atmosferice. Recep ia este slab
în cazul unei umidit i crescute a aerului.
Cu toate acestea, recep ia poate fi mai
bun în zilele noroase decât în cele senine.
Recep ia multidirec ional
Deoarece undele FM pot fi reflectate de
obstacole, se poate întâmpla s fie receptat
atât semnalul direct, cât úi semnalul
reflectat. Poate aprea astfel o mic
întârziere a recep iei care este perceput ca
sunet întrerupt sau distorsionat. Aceeaúi
problem poate aprea úi în imediata
apropiere a emi torului.
Undă reflectată
Direct
Fluctua iile
Semnalele unui transmi tor FM se
deplaseaz liniar úi îúi pierd intensitatea
între cldiri înalte, mun i úi alte obstacole.
Atunci când un vehicul trece printr-o
asemenea zon, condi iile de recep ie se
pot modifica brusc, ceea ce rezult într-un
zgomot suprtor.
Zgomotul cauzat de semnalul slab
Semnalul este mai slab în zonele mai
îndeprtate de transmi tor. În aceste zone
marginale se produc întreruperi ale
sunetului.
Dotrile interioare
Accesoriile
5-105

Page 394 of 619

Zgomotul cauzat de semnalul puternic
Acesta se produce foarte aproape de
turnurile de emisie. Semnalele de emisie
sunt foarte puternice úi de aceea se aud
întreruperi ale sunetului úi zgomote în
receptorul radio.
Zgomotul de pierdere a postului
Atunci când vehiculul ajunge într-o zon
unde se intersecteaz undele emise de
dou sta ii cu semnal puternic úi frecven e
apropiate, este posibil întreruperea
recep iei postului pe care-l asculta i úi
receptarea temporar a celuilalt post. În
acest moment va aprea un zgomot
provocat de aceast perturbare.
Postul 2
88.3 MHz Postul 1
88.1 MHz
ttSugestii privind folosirea CD
playerului
Fenomenul de condens
Dac vehiculul a sta ionat în frig, imediat
dup pornirea instala iei de înclzire, pe
CD sau pe elementele optice (prisma úi
lentila) ale CD playerului se poate forma
condens. Într-o astfel de situa ie, CD-ul va
ieúi imediat dup ce este introdus în
aparat. Acoperirea cu condens a CD-urilor
se poate remedia prin simpla útergere cu o
cârp moale. În aproximativ o or,
condensul dispare în mod natural de pe
componentele optice. Aútepta i pân când
unitatea îúi reia func ionarea normal
înainte de a încerca s o utiliza i.
Între inerea CD playerului
Trebuie s fie respectate msurile de
precau ie de mai jos.
•Nu folosi i CD-uri deformate sau
crpate. S-ar putea ca discul s nu poat
ieúi din unitate, ceea ce poate duce la
defec iuni.
Dotrile interioare
Accesoriile
5-106

Page 395 of 619

•Nu folosi i discuri neconven ionale, de
exemplu, cele în form de inim,
octogonale etc. Poate surveni avarierea
CD playerului/magaziei de CD-uri
integrate în bord.
•Nu folosi i CD-urile cu zone
transparente în por iunea de stocare a
datelor.
Transparent
•CD-urile noi pot avea bavuri aspre pe
marginea interioar úi pe cea exterioar.
Dac este utilizat un disc cu bavuri pe
margini, acesta nu va fi centrat corect în
CD player úi CD-ul nu va putea fi redat.
În plus, s-ar putea ca discul s nu mai
poat ieúi din unitate, ceea ce poate duce
la defec iuni. Înainte de a folosi discul,
netezi i muchiile imperfecte folosind un
pix sau un creion, aúa cum se indic în
figura de mai jos. Pentru a îndeprta
imperfec iunile, freca i marginea
interioar úi cea exterioar a CD-ului cu
partea lateral a pixului sau creionului.
•La trecerea vehiculului peste denivelri
ale carosabilului este posibil s apar
întreruperi în redarea sunetului.
•Pot s fie redate CD-urile cu sigla
indicat în ilustra ia de mai jos. Nu pot
fi redate alte tipuri de discuri.
•Folosi i discuri care au fost produse în
mod legal. Dac se folosesc discuri
copiate ilegal, de exemplu discuri
piratate, este posibil ca sistemul s nu
func ioneze corespunztor.
•Nu atinge i suprafa a înregistrat a
CD-urilor. Apuca i CD-ul de muchia
exterioar sau de muchia interioar úi de
muchia exterioar.
•Nu lipi i hârtie sau band adeziv pe
CD. Nu zgâria i fa a înregistrat a
discului (partea fr etichet). S-ar putea
ca discul s nu poat ieúi din unitate,
ceea ce poate duce la defec iuni.
Dotrile interioare
Accesoriile
5-107

Page 396 of 619

•Praful, amprentele úi murdria pot
reduce cantitatea de lumin reflectat de
pe suprafa a purttoare de date, afectând
calitatea redrii. Dac CD-ul s-a
murdrit, úterge i-l cu grij din interior
spre exterior folosind o lavet moale.
•Nu folosi i sprayuri pentru discuri,
solu ii antistatice sau solu ii de cur are
de uz casnic. Substan ele chimice
volatile, cum ar fi benzina sau diluan ii
pentru vopsele, pot deteriora suprafa a
CD-ului, deci utilizarea acestora nu este
permis. Nu trebuie s fie folosite pentru
cur area CD-urilor materiale ce pot
deteriora, deforma sau albi plasticul.
•CD playerul va respinge CD-ul dac
acesta este introdus în aparat cu fa a în
jos. Pot fi scoase din unitate úi CD-urile
murdare úi/sau defecte.
•Nu introduce i discuri de cur are în CD
player.
•Nu introduce i în aparat discuri cu
autocolante aplicate.
•Este posibil ca unitatea s nu redea
anumite CD-uri normale/
reinscrip ionabile realizate folosind un
calculator sau un dispozitiv de
înregistrare din cauza caracteristicilor
discului, zgârieturilor, petelor,
impurit ilor etc. de pe suprafa a
acestuia sau a prafului ori condensului
de pe lentila unit ii.
•Depozitarea CD-urilor în vehicul,
expuse direct razelor solare sau unor
temperaturi ridicate poate duce la
deteriorarea CD-urilor normale/
reinscrip ionabile úi la imposibilitatea
redrii lor.
•CD-urile normale/reinscrip ionabile cu o
capacitate mai mare de 700 MB nu pot
fi redate.
•Este posibil ca unitatea s nu poat reda
anumite discuri înregistrate pe un
calculator din cauza aplica iei
(programului de inscrip ionare) folosite.
(Pentru detalii, consulta i magazinul de
unde a fost cumprat aplica ia.)
•Este posibil ca anumite tipuri de date,
precum titlurile, înregistrate pe un CD
normal/reinscrip ionabil s nu poat fi
afiúate la redarea datelor muzicale
(CD-DA).
•Intervalul dintre introducerea unui disc
CD reinscrip ionabil úi redarea acestuia
este mai mare decât în cazul unui CD
normal.
•Citi i toate instruc iunile de utilizare a
CD-urilor normale/reinscrip ionabile.
•Nu folosi i discuri cu band
autoadeziv, etichete par ial dezlipite
sau material adeziv care depúeúte
marginile etichetei CD-ului. De
asemenea, nu folosi i discuri pe care este
lipit o etichet pentru discuri CD
disponibil comercial. S-ar putea ca
discul s nu poat ieúi din unitate, ceea
ce poate duce la defec iuni.
tSugestii privind folosirea
MP3-urilor
MP3 reprezint acronimul pentru MPEG
Audio Layer 3 care este comprimarea
standardizat a vocii stabilit de grupul de
lucru ISO
*1 (MPEG).
Utilizarea MP3 permite comprimarea
datelor audio la aproximativ 10 % din
dimensiunea datelor surs.
Acest aparat red fiúierele cu extensia
(.mp3) ca fiúiere MP3.
*1 International Organisation for
Standardization (Organiza ia
interna ional pentru standardizare)
Dotrile interioare
Accesoriile
5-108

Page 397 of 619

AT E NIE
Nu utilizaţi extensia de fișiere audio pentru
fișiere care nu sunt audio. În plus, nu
schimbaţi extensia fișierului audio. În caz
contrar, unitatea nu va recunoaște corect
fișierele, rezultând în zgomote sau o
defecţiune.
NOT
Furnizarea acestui produs ofer numai
dreptul de utilizare în scop privat,
necomercial úi nu ofer autorizarea sau
dreptul de a utiliza produsul în scopuri
comerciale (de exemplu, aductoare de
venituri), difuzare în timp real (terestr,
prin satelit sau prin cablu sau/úi orice alt
mediu), difuzare/streaming prin Internet,
intranet-uri úi/sau alte re ele sau în orice
alt form de distribuire electronic de
date, cum ar sistemele audio taxate sau
audio la cerere. Pentru astfel de utilizri
este necesar o licen  separat. Pentru
detalii, vizita i http://
www.mp3licensing.com.
•Acest aparat poate reda fiúiere MP3
înregistrate pe discuri CD-R/CD-RW/
CD-ROM.
•Atunci când denumi i un fiúier MP3, nu
uita i s aduga i dup numele fiúierului
extensia MP3 (.mp3).
•Numrul de caractere care poate fi afiúat
este limitat.
tSugestii privind folosirea WMA
WMA este prescurtarea de la Windows
Media
*1 Audio úi reprezint formatul de
comprimare audio folosit de Microsoft
*1.
Datele audio pot fi create úi stocate cu un
raport de comprimare mai mare decât în
cazul fiúierelor MP3.
Acest aparat red fiúierele cu extensia
(.wma) ca fiúiere WMA.
*1Windows Media úi Microsoft sunt
mrci înregistrate ale Microsoft
Corporation U.S. în Statele Unite úi în
alte  ri.

AT E NIE
Nu utilizaţi extensia de fișiere audio pentru
fișiere care nu sunt audio. În plus, nu
schimbaţi extensia
fișierului audio. În caz
contrar, unitatea nu va recunoaște corect
fișierele, rezultând în zgomote sau o
defecţiune.
•Este posibil ca fiúierele WMA scrise cu
alte specifica ii decât cele indicate s nu
fie redate normal sau ca denumirile
fiúierelor sau directoarelor s nu fie
afiúate corect.
•Este posibil s nu fie oferit extensia
fiúierului în func ie de sistemul de
operare, versiunea, aplica ia software
sau setrile calculatorului. În acest caz,
aduga i extensia „.wma” la sfârúitul
numelui fiúierului úi apoi inscrip iona i
discul/memoria.
Dotrile interioare
Accesoriile
5-109

Page 398 of 619

tSugestii privind folosirea AAC
AAC reprezint acronimul pentru
Advanced Audio Coding care este
comprimarea standardizat a vocii stabilit
de grupul de lucru ISO
*1 (MPEG). Datele
audio pot fi create úi stocate cu un raport
de comprimare mai mare decât în cazul
fiúierelor MP3.
Acest aparat red fiúierele cu extensiile
(.aac
*2/.m4a/.wav*2) ca fiúiere AAC.
AT E NIE
Nu utilizaţi extensia de fișiere audio pentru
fișiere care nu sunt audio. În plus, nu
schimbaţi extensia
fișierului audio. În caz
contrar, unitatea nu va recunoaște corect
fișierele, rezultând în zgomote sau o
defecţiune.
•Este posibil ca fiúierele AAC scrise cu
alte specifica ii decât cele indicate s nu
fie redate normal sau ca denumirile
fiúierelor sau directoarelor s nu fie
afiúate corect.
•Este posibil s nu fie oferit extensia
fiúierului în func ie de sistemul de
operare, versiunea, aplica ia software
sau setrile calculatorului. În acest caz,
aduga i extensia „.aac
*2”, „.m4a” sau
„.wav*2” la sfârúitul numelui fiúierului úi
apoi inscrip iona i discul/memoria.
*1 Organiza ia Interna ional de
Standardizare
*2 Tipul B
tSugestii privind folosirea OGG
OGG este formatul de compresie audio
pentru Xiph. Org Foundation.
Datele audio pot fi create úi stocate cu un
raport de comprimare mai mare decât în
cazul fiúierelor MP3.
Acest aparat red fiúierele cu extensia
(.ogg) ca fiúiere OGG.

AT E NIE
Nu utilizaţi extensia de fișiere audio pentru
fișiere care nu sunt audio. În plus, nu
schimbaţi extensia fișierului audio. În caz
contrar, unitatea nu va recunoaște corect
fișierele, rezultând în zgomote sau o
defecţiune.
•Este posibil ca fiúierele OGG scrise cu
alte specifica ii decât cele indicate s nu
fie redate normal sau ca denumirile
fiúierelor sau directoarelor s nu fie
afiúate corect.
•Este posibil s nu fie oferit extensia
fiúierului în func ie de sistemul de
operare, versiunea, aplica ia software
sau setrile calculatorului. În acest caz,
aduga i extensia „.ogg” la sfârúitul
numelui fiúierului úi apoi inscrip iona i
memoria.
Dotrile interioare
Accesoriile
5-110

Page 399 of 619

tSugestii privind folosirea DVD
playerului
Fenomenul de condens
Dac vehiculul a sta ionat în frig, imediat
dup pornirea instala iei de înclzire, pe
DVD sau pe elementele optice (prisma úi
lentila) ale DVD playerului se poate forma
condens. Într-o astfel de situa ie, DVD-ul
va ieúi imediat dup ce este introdus în
aparat. Acoperirea cu condens a
DVD-urilor se poate remedia prin simpla
útergere cu o cârp moale. În aproximativ
o or, condensul dispare în mod natural de
pe componentele optice. Aútepta i pân
când unitatea îúi reia func ionarea normal
înainte de a încerca s o utiliza i.
Între inerea DVD playerului
Trebuie s fie respectate msurile de
precau ie de mai jos.
•Nu folosi i DVD-uri deformate sau
crpate. S-ar putea ca discul s nu poat
ieúi din unitate, ceea ce poate duce la
defec iuni.
•Nu folosi i discuri neconven ionale, de
exemplu, cele în form de inim etc.
S-ar putea ca discul s nu poat ieúi din
unitate, ceea ce poate duce la defec iuni.
•Nu folosi i DVD-urile cu zone
transparente în por iunea de stocare a
datelor.
Transparent
•DVD-urile noi pot avea bavuri aspre pe
marginea interioar úi pe cea exterioar.
Dac este utilizat un disc cu bavuri pe
margini, acesta nu va fi centrat corect în
DVD player úi DVD-ul nu va putea fi
redat. În plus, s-ar putea ca discul s nu
mai poat ieúi din unitate, ceea ce poate
duce la defec iuni. Înainte de a folosi
discul, netezi i muchiile imperfecte
folosind un pix sau un creion, aúa cum
se indic în imaginea de mai jos. Pentru
a îndeprta imperfec iunile, freca i
marginea interioar úi cea exterioar a
DVD-ului cu partea lateral a unui pix
sau creion.
•La trecerea vehiculului peste denivelri
ale carosabilului este posibil s apar
întreruperi în redarea sunetului.
Dotrile interioare
Accesoriile
5-111

Page 400 of 619

•Pot s fie redate DVD-uri cu sigla
indicat în ilustra ie sau un
DVD-R/DVD
R/DVD-RW/DVDRW
inscrip ionat cu date video (fiúier
DVD-Video/DVD-VR).
•Folosi i discuri care au fost produse în
mod legal. Dac se folosesc discuri
copiate ilegal, de exemplu discuri
piratate, este posibil ca sistemul s nu
func ioneze corespunztor.
•Nu atinge i suprafa a înregistrat a
DVD-urilor. Apuca i DVD-ul de muchia
exterioar sau de muchia interioar úi de
muchia exterioar.
•Nu lipi i hârtie sau band adeziv pe
DVD. Nu zgâria i fa a înregistrat a
discului (partea fr etichet). S-ar putea
ca discul s nu poat ieúi din unitate,
ceea ce poate duce la defec iuni.
•Praful, amprentele úi murdria pot
reduce cantitatea de lumin reflectat de
pe suprafa a purttoare de date, afectând
calitatea redrii. Dac DVD-ul s-a
murdrit, úterge i-l cu grij din interior
spre exterior, folosind o lavet moale.
•Nu folosi i sprayuri pentru discuri,
solu ii antistatice sau solu ii de cur are
de uz casnic. Substan ele chimice
volatile, cum ar fi benzina sau diluan ii
pentru vopsele, pot deteriora suprafa a
DVD-ului, deci utilizarea acestora nu
este permis. Nu trebuie s fie folosite
pentru cur area DVD-urilor materiale
ce pot deteriora, deforma sau albi
plasticul.
•DVD playerul va respinge DVD-ul dac
acesta este introdus în aparat cu fa a în
jos. Pot fi respinse din unitate úi
DVD-urile murdare úi/sau defecte.
•Nu introduce i discuri de cur are în
DVD player.
•Nu introduce i în aparat discuri cu
autocolante aplicate.
•Este posibil ca unitatea s nu redea
anumite discuri DVD-R/DVD
R/
DVD-RW/DVD
RW realizate folosind
un computer sau un dispozitiv de
înregistrare a DVD-urilor, din cauza
caracteristicilor discului, zgârieturilor,
petelor, impurit ilor etc. de pe suprafa a
acestora sau a prafului ori condensului
de pe lentila unit ii.
•Depozitarea DVD-urilor în vehicul,
expuse direct razelor solare sau
temperaturilor ridicate poate duce la
deteriorarea discurilor DVD-R/DVD
R/DVD-RW/DVDRW úi la
imposibilitatea redrii acestora.
•Este posibil ca unitatea s nu poat reda
anumite discuri înregistrate pe un
calculator din cauza aplica iei
(programului de inscrip ionare) folosite.
(Pentru detalii, consulta i magazinul de
unde a fost cumprat aplica ia.)
Dotrile interioare
Accesoriile
5-112

Page:   < prev 1-10 ... 351-360 361-370 371-380 381-390 391-400 401-410 411-420 421-430 431-440 ... 620 next >