OPEL ASTRA K 2017 Manual de utilizare (in Romanian)

Page 221 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului219În cazul existenţei în vecinătate a
unor autovehicule mai înalte (de exemplu, autovehicule de teren,mini-furgonete, furgonete), se
aplică anumite condiţii speciale.
Identificarea obiectelor şi
indicarea distanţei corecte în
partea superioară a
autovehiculului nu poate fi
garantată.
Obiectele cu secţiune
transversală de reflexie foarte
mică, cum ar fi materialele subţiri
sau moi, s-ar putea să nu fie
detectate de sistem.
Sistemele de asistenţă la parcare
nu detectează obiecte din afara
domeniului de detecţie.
Notă
Este posibil ca senzorul să
detecteze un obiect inexistent
determinat de o perturbaţie de ecou
de la un zgomot acustic sau de la
nealinieri mecanice externe (se pot
produce alarme false sporadice).
Asiguraţi-vă că plăcuţa de
înmatriculare din faţă este montată
corect (nu este îndoită şi nu prezintă
spaţii faţă de bara de protecţie pe
partea stângă sau dreaptă) şi că
senzorii sunt în poziţie.
Sistemul avansat de asistenţă la
parcare s-ar putea să nu
reacţioneze la modificările de spaţiu
de parcare disponibil în cursul
manevrelor de parcare. Sistemul
poate detecta o intrare, o poartă, o
curte sau chiar o intersecţie ca fiind un loc de parcare. După ce aţi
selectat treapta marşarier, sistemul
va iniţia manevra de parcare.
Verificaţi disponibilitatea locului de
parcare sugerat.
Suprafeţele accidentate, de ex.
şantierele, nu sunt detectate de
sistem. Şoferul îşi asumă
responsabilitatea.
Notă
După producţie, sistemul necesită o
calibrare. Pentru o ghidare optimă la
parcare, se impune parcurgerea
unei distanţe de cel puţin 10 km cu
multe curbe.Sistemul de avertizare
unghi mort lateral
Sistemul de avertizare punct mort lateral detectează şi raportează
obiecte pe oricare parte a
autovehiculului, încadrându-se într-o
zonă de "unghi mort". Sistemul
afişează o alertă vizuală în fiecare
oglindă laterală retrovizoare, la
detectarea obiectelor care ar putea
să nu fie vizibile în oglinzile
retrovizoare interioare şi exterioare.
Sistemul de avertizare unghi mort
lateral utilizează unii dintre senzorii
sistemului avansat de asistenţă la
parcare, amplasaţi în bara de
protecţie din faţă şi din spate, pe
ambele părţi ale autovehiculului.9 Avertisment
Avertizarea pentru unghiul mort
lateral nu înlocuieşte vederea
şoferului.
Sistemul nu detectează:

Page 222 of 329

220Conducerea şi utilizarea autovehiculului● Autovehicule aflate în afarazonelor unghiului mort lateral
care se pot apropia rapid
● Pietonii, bicicliştii sau animalele
Înainte de schimbarea benzii de
deplasare, verificaţi întotdeauna toate oglinzile, priviţi peste umăr şi folosiţi semnalizarea direcţiei.
Când sistemul detectează un
autovehicul în zona unghiului mort
lateral în timpul deplasării înainte,
chiar dacă autovehiculul depăşeşte
un alt autovehicul sau este depăşit,
un simbol de avertizare galben B se
va aprinde în respectiva oglindă
retrovizoare. Dacă şoferul activează
apoi semnalizarea direcţiei, simbolul
de avertizare B începe să clipească
în galben, ca avertizare de a nu
schimba banda.
Notă
Dacă autovehiculul care depăşeşte
se deplasează cu cel puţin 10 km/h
mai rapid decât autovehiculul pe
care îl depăşeşte, simbolul de
avertizare B din oglinda exterioară
respectivă poate să nu se aprindă.
Avertizarea unghi mort lateral este
activă de la viteze de 10 km/h până la 140 km/h. Vitezele mai mari de
140 km/h dezactivează sistemul,
ceea ce este indicat prin simboluri de
avertizare cu iluminat redus B la
ambele oglinzi retrovizoare
exterioare. Reducerea vitezei va
duce la stingerea simbolurilor de
avertizare. Dacă se detectează atunci
un autovehicul în zona unghiului
mort, simbolurile B se vor aprinde în
mod normal pe partea relevantă.
La pornirea autovehiculului, afişajele
ambelor oglinzi retrovizoare
exterioare se vor aprinde scurt pentru a indica funcţionarea sistemului.
Sistemul poate fi activat sau
dezactivat în Afişajul pentru
informaţii. Personalizarea
autovehiculului 3 128.
Dezactivarea este indicată printr-un
mesaj pe centrul de informaţii pentru
şofer.
Zone de detectare
Zonele de detectare încep de la bara
de protecţie din spate şi se extind la
aproximativ 3 metri în spate şi în
lateral. Înălţimea zonei este cuprinsă
între aproximativ jumătate de metru şi
doi metri de la sol.
Avertizarea unghi mort lateral este
proiectată pentru a ignora obiectele
staţionare, cum ar fi balustradele,
stâlpii, bordurile, pereţii şi grinzile.
Autovehiculele parcate sau cele care
vin din faţă nu sunt detectate.

Page 223 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului221Defecţiuni
Avertizările pierdute ocazional pot
apărea în circumstanţe normale şi
numărul lor va creşte în condiţii de
umiditate.
Sistemul de avertizare unghi mort
lateral nu funcţionează când colţurile
din stânga şi dreapta ale barei de
protecţie spate sunt acoperite cu
noroi, murdărie, zăpadă, gheaţă,
lapoviţă sau în timpul ploilor
torenţiale. Instrucţiuni pentru curăţare 3 287.
În cazul unei defecţiuni a sistemului
sau dacă sistemul nu funcţionează
datorită condiţiilor temporare,
simbolurile din oglinzi se vor aprinde
permanent, iar pe Centrul de
informaţii pentru şofer se afişează un
mesaj. Apelaţi la un atelier service
pentru asistenţă.
Camera video retrovizoare
Camera video retrovizoare asistă
şoferul la deplasarea în marşarier, prin afişarea unei vederi a zonei din
spatele autovehiculului.Vederea camerei este afişată pe
afişajul color pentru informaţii.9 Avertisment
Camera video retrovizoare nu
înlocuieşte vederea şoferului.
Observaţi că obiectele care nu se
încadrează în câmpul vizual al
camerei şi în zona de acţiune a
senzorilor sistemului avansat de
asistenţă la parcare, de exemplu,
sub bara de protecţie sau sub
autovehicul, nu sunt afişaţi.
Nu deplasaţi autovehiculul în
marşarier prin simpla privire la
afişajul cu informaţii şi verificaţi
spaţiul din spatele şi din jurul
autovehiculului înainte de
deplasarea în marşarier.
Activarea
Camera video retrovizoare este
activată automat la cuplarea treptei
de viteză marşarier.
Funcţionarea
La modelul hatchback cu 5 portiere,
camera este montată între luminile
pentru plăcuţa de înmatriculare.
La modelul Sports Tourer, camera
este montată sub profilul hayonului.

Page 224 of 329

222Conducerea şi utilizarea autovehiculului
Zona afişată de cameră este limitată.
Distanţa imaginii care apare pe afişaj diferă de distanţa reală.
Liniile de ghidare
Liniile de ghidare dinamică sunt linii
orizontale la intervale de un metru,
proiectate pe imagine, pentru a defini
distanţa până la obiectele afişate.Banda traiectoriei autovehiculului
este prezentată în funcţie de unghiul
de direcţie.
Simboluri de avertizare
Simbolurile de avertizare sunt
indicate ca triunghiuri 9 pe imagine,
care arată obstacolele detectate de
senzorii spate ai sistemului avansat
de asistenţă la parcare.
În plus, 9 apare în rândul de sus al
afişajului pentru informaţii împreună
cu o avertizare de verificare a zonelor înconjurătoare.
Dezactivarea
Camera este dezactivată la
depăşirea unei anumite viteze înainte sau dacă viteza marşarier nu este
cuplată aproximativ 15 secunde.
Camera video retrovizoare poate fi
dezactivată manual în meniul pentru
personalizarea autovehiculului din
Afişajul color pentru informaţii.
selectaţi setarea relevantă din Setări,
I Vehicul .
Dezactivarea îndrumărilor şi a
semnalelor de avertizare

Page 225 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului223Afişajul color pentru informaţii de 7":
Activarea sau dezactivarea
îndrumărilor vizuale şi a simbolurilor
de avertizare pot fi schimbate cu
ajutorul butoanelor tactile din zona inferioară a afişajului.
Afişajul color pentru informaţii de 8":
Activarea sau dezactivarea
îndrumărilor vizuale şi a simbolurilor
de avertizare pot fi schimbate din
meniul Setări din Afişajul pentru
informaţii. Selectaţi setarea
respectivă din Setări, I Vehicul .
Afişajul pentru informaţii 3 124.
Personalizarea autovehiculului
3 128.
Defecţiuni
Mesajele de eroare sunt afişate cu
9 pe linia superioară a afişajului
pentru informaţii.
Camera video retrovizoare ar putea
să nu funcţioneze corect când:
● Împrejurimile sunt întunecate.
● Soarele sau lumina farurilor bat direct în lentila camerei.● Gheaţa, zăpada, noroiul sau orice altceva acoperă lentila
camerei. Curăţaţi lentilele, clătiţi-
le cu apă şi uscaţi-le cu o cârpă
moale.
● Autovehiculul tractează o remorcă.
● Autovehiculul a suferit un accident la partea din spate.
● Există modificări extreme ale temperaturilor.
Sistemul de detectare a semnelor de circulaţie
Funcţionarea
Sistemul de detectare a semnelor de circulaţie detectează prin intermediul
unei camere video frontale semnele
de circulaţie specificate şi le afişează
pe centrul de informaţii pentru şofer.
Dacă autovehiculul este prevăzut cu
un sistem de navigaţie încorporat, pot
fi introduse suplimentar semnele de
circulaţie de pe hărţile cu date.
Semnele de circulaţie care pot fi
detectate sunt:
Semne de limitare şi de interzicere a trecerii ● limită de viteză
● depăşire interzisă
● sfârşit de limită de viteză
● sfârşit de interzicere depăşireSemne rutiere
La începutul şi sfârşitul de:
● regiuni oraşe (specifice ţării)● autostrăzilor
● şosele principale
● străzi pe care se desfăşoară activităţi sportive

Page 226 of 329

224Conducerea şi utilizarea autovehicululuiSemne suplimentare● sfaturi suplimentare pentru semnele rutiere
● restricţie de tractare a unei remorci
● constrângeri privind remorca
● avertizare drum umed
● avertizare gheaţă
● constrângeri în legătură cu timpul
● constrângeri în legătură cu distanţa
● săgeţi de direcţie
Semnele de limitare a vitezei şi de
depăşire interzisă sunt afişate în
Centrul de informaţii pentru şofer
până la detectarea următorului semn
de limitare a vitezei sau la sfârşitul
limitării vitezei sau până la expirarea
semnificaţiei semnului.Este posibilă indicarea pe afişaj a mai multor semne.
Un semn de exclamare într-un chenarindică faptul că a fost detectat un
semn de circulaţie suplimentar care
nu poate fi identificat clar de sistem.
Sistemul funcţionează fără pierderea
performanţelor până la viteza de
200 km/h, în funcţie de condiţiile de
iluminat. Noaptea, sistemul
funcţionează doar la viteze sub
160 km/h.
Indicaţia afişajului
Informaţii despre semnele de
circulaţie valabile în prezent se
găsesc la pagina desemnată a
sistemului de detectare a semnelor
de circulaţie din Centrul de informaţii
pentru şofer.
În plus, limita de viteză valabilă în
prezent este afişată permanent pe
linia inferioară a Centrului de
informaţii pentru şofer. În cazul
existenţei unei limite de viteză, se
afişează un simbol + în această zonă.
Pe afişajul de nivel central, alegeţi
Info Meniul ? prin intermediul
MENU şi selectaţi pagina sistemului
de detectare a semnelor de circulaţie

Page 227 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului225cu ajutorul rotiţei de reglare de pe
maneta pentru semnalizarea direcţiei
3 118.
Pe afişajul de nivel superior, alegeţi
Meniul Info prin intermediul
butoanelor de pe volan, din partea
dreaptă şi apăsaţi P sau Q pentru a
selecta pagina sistemului de
detectare a semnelor de circulaţie
3 118.
Dacă din meniul centrului de
informaţii pentru şofer a fost selectată o altă pagină şi pagina sistemului de
detectare a semnelor de circulaţie
este selectată din nou, va fi afişat
ultimul semn de circulaţie recunoscut.
Funcţia de alertare
Funcţia de alertă poate fi activată sau
dezactivată în meniul setărilor de pe
pagina sistemului de detectare a
semnelor de circulaţie.
După activare şi când pagina
sistemului de detectare a semnelor
de circulaţie nu este afişată, se
afişează limita de viteză nou
detectată şi nu se afişează niciun
semn de trecere pe Centrul de
informaţii pentru şofer.
Pe afişajul de nivel central, când se
afişează sistemul de detectare a
semnelor de circulaţie, apăsaţi
SET/CLR pe maneta pentru
semnalizarea direcţiei.

Page 228 of 329

226Conducerea şi utilizarea autovehicululuiSelectaţi Alerts ON (Alerte
ACTIVATE) sau Alerts OFF (Alerte
DEZACTIVATE) prin răsucirea rotiţei
de reglare şi apăsaţi SET/CLR.
Pe afişajul de nivel superior, când se afişează sistemul de detectare a
semnelor de circulaţie, apăsaţi q pe
comenzile de pe volan.
Activaţi alertele prin setarea J,
dezactivaţi alertele prin setarea I
prin intermediul butonului 9.
Alerta popup este afişată timp de
aproximativ 8 secunde în Centrul de
informaţii pentru şofer.
Resetarea sistemului
Conţinutul afişajului de detectare a
semnelor de circulaţie se poate goli
din meniul de setări de la pagina
sistemului de detectare a semnelor
de circulaţie selectând Resetare şi
confirmaţi apăsând SET/CLR de pe
maneta de semnalizare a direcţiei pentru un interval mai lung de timp
sau 9 de pe comenzile de pe volan.
Ca alternativă, se pot apăsa SET/
CLR sau 9 timp de trei secunde
pentru a şterge conţinutul paginii.
Dacă resetarea a reuşit, se va auzi un semnal sonor, iar următorul „Semn
implicit” este indicat până la
detectarea următorului semn de
circulaţie sau furnizarea acestuia de către datele de pe hartă ale sistemului
de navigaţie.În unele cazuri, sistemul de detectare a semnelor de circulaţie se goleşte
automat de către sistem.
Ştergerea semnelor de circulaţie Există diverse scenarii care conduc la
ştergerea semnelor de circulaţie
afişate în prezent. După ştergere,
„Semnul implicit” sau un semn din
datele hărţii de navigaţie este afişat
pe Centrul de informaţii pentru şofer.
Cauze ale ştergerii semnelor: ● A fost parcursă o distanţă predefinită sau a trecut timpul
(diferă pentru fiecare tip de
semn)
● Autovehiculul parcurge un viraj ● Dacă nu sunt disponibile date ale
hărţii pentru navigaţie, iar viteza scade sub 52 km/h (detectareaintrării în oraş)
● Dacă datele hărţii de navigaţie sunt disponibile şi a fost
detectată o intrare/ieşire în oraş
din cauza schimbării datelor hărţii

Page 229 of 329

Conducerea şi utilizarea autovehiculului227Detectarea semnelor de circulaţie
împreună cu sistemul de
navigaţie
Dacă autovehiculul este prevăzut cu
un sistem de navigaţie, semnul afişat
în prezent poate proveni fie de la
detectarea unui semn optic, fie de la
datele de pe hartă.
Dacă semnul afişat în prezent provine de la datele de pe hartă, iar
informaţiile hărţii se schimbă, se va
afişa un semn nou. Acest lucru poate
duce la detectarea unui semn nou,
deşi este posibil să nu fi trecut pe
lângă niciun semn de pe şosea.
Defecţiuni
Este posibil ca sistemul de detectare a semnelor de circulaţie să nu
funcţioneze corect dacă:
● Suprafaţa parbrizului pe care este localizată camera frontalănu este curată sau este afectată
de elemente străine, de ex.
autocolante.● Semnele de circulaţie sunt acoperite complet sau parţial cu
praf sau zăpadă sau sunt greu
lizibile.
● Sunt condiţii meteo nefavorabile,
cum ar fi ploaie puternică,
zăpadă, radiaţie solară directă
sau umbre.
● Semnele de circulaţie sunt instalate incorect sau deteriorate.
● Semnele de circulaţie nu respectă Convenţia de la Viena
privind semnele de circulaţie
(Wiener Übereinkommen über
Straßenverkehrszeichen).Atenţie
Sistemul este destinat asistenţei
şoferului în distingerea semnelor
de circulaţie, în limitele unui
domeniu de viteză definit. Nu
ignoraţi semnele de circulaţie care nu sunt afişate de sistem.
Sistemul nu distinge decât
semnele convenţionale de
circulaţie care ar putea anunţa o
limită de viteză sau un sfârşit de
limită de viteză.
Prezenţa acestui sistem de
siguranţă nu trebuie să vă tenteze
să adoptaţi o manieră riscantă de
conducere.
Adaptaţi întotdeauna viteza de
deplasare la starea carosabilului.
Centrul de asistenţă pentru şofer
nu exonerează şoferul de deplina responsabilitate în conducerea
autovehiculului.
Sistemul de asistenţă la
menţinerea benzii
Sistemul de asistenţă la menţinerea
benzii vă ajută să evitaţi impacturile
din cauza ieşirii neintenţionate de pe
bandă. Camera frontală urmăreşte
marcajele benzilor de rulare între
care rulează autovehiculul. Dacă
autovehiculul se apropie de marcajul
benzii, volanul este răsucit uşor în
poziţia pentru a readuce
autovehiculul pe bandă. Rotiţi volanul

Page 230 of 329

228Conducerea şi utilizarea autovehicululuiîn aceeaşi direcţie, dacă direcţia datăde sistem nu este suficientă. Rotiţi
volanul uşor în direcţia opusă, dacă intenţionaţi să treceţi pe o altă bandă
de rulare.
La traversarea semnificativă a unui
marcaj al benzii, sistemul de asistenţă la menţinerea benzii activează o
avertizare vizuală şi acustică.
Se presupune ieşirea neintenţionată
de pe bandă
● fără a folosi semnalizarea direcţiei
● folosirea semnalizării direcţiei în direcţia opusă a ieşirii de pe
bandă
● fără frânare
● fără accelerare
● fără direcţie activă.
Notă
Sistemul este oprit în timpul
detectării marcajelor ambigue ale
benzilor, de ex. în zonele de
construcţie.Notă
Sistemul poate fi oprit, dacă
detectează benzi de circulaţie prea
înguste, prea late sau prea curbate.
Activarea
Sistemul de asistenţă la menţinerea
benzii este activat prin apăsarea a.
Ledul din buton se aprinde pentru a
indica faptul că sistemul este activat.
Când lampa de control a din grupul
de instrumente se aprinde în verde,
sistemul este gata de funcţionare.
Sistemul funcţionează la viteze
cuprinse între 60 km/h mph şi
180 km/h şi dacă marcajele pentru
banda de rulare sunt vizibile.
Sistemul răsuceşte uşor volanul, iar
lampa de control a se schimbă în
galben, dacă autovehiculul se
apropie de un marcaj detectat al
benzii folosind semnalizarea direcţiei
în respectiva direcţie.
Sistemul alertează prin clipirea a
simultan cu trei semnale sonore, din
direcţia respectivă, dacă se
părăseşte semnificativ banda.
Sistemul funcţionează numai dacă
detectează marcajul unei benzi.
Dacă sistemul detectează numai
marcajele benzii pe o parte a şoselei,
acesta va oferi asistenţă numai
pentru respectiva parte.
Sistemul de asistenţă la menţinerea
benzii detectează condusul fără mâini (hands-free). În acest caz, apare un
mesaj pe Centrul de informaţii pentru
şofer şi se aude un semnal sonor cât

Page:   < prev 1-10 ... 181-190 191-200 201-210 211-220 221-230 231-240 241-250 251-260 261-270 ... 330 next >