OPEL GRANDLAND X 2019 Manual de utilizare (in Romanian)
Page 181 of 297
Conducerea şi utilizarea autovehiculului179incorect. După un accident,
adresaţi-vă unui atelier pentru a
verifica şi regla poziţia unităţii
radar.
Defecţiuni
În cazul unei defecţiuni la controlul adaptiv al vitezei de croazieră, veţi fi
informat prin aprinderea unei lămpi
de avertizare şi afişarea unui mesaj în panoul de bord, însoţit de un semnal
sonor.
Este posibil să nu funcţioneze corect
controlul adaptiv al vitezei de
croazieră dacă semnele de circulaţie
nu sunt conforme cu prevederile
Convenţiei de la Viena asupra
semnelor şi semnalizării rutiere.
Apelaţi la un dealer sau un atelier
calificat pentru verificarea sistemului.
Ca măsură de siguranţă, nu folosiţi sistemul dacă lămpile de frână suntdefecte. Nu folosiţi sistemul dacă
bara de protecţie faţă este avariată.
Avertizarea privind
coliziunea frontală
Avertizarea privind coliziunea frontală poate ajuta la evitarea sau reducerea
daunelor provocate de impacturile
frontale.
Avertizarea privind coliziunea frontală foloseşte camera frontală din parbrizşi o unitate radar amplasată în
spatele barei de protecţie faţă a
autovehiculului pentru a detecta un
autovehicul aflat direct în faţă, în
calea autovehiculului pe care îl
conduceţi.
Dacă autovehiculul se apropie prea
rapid de un autovehicul aflat chiar în
faţă, se va auzi un semnal sonor şi o avertizare în Centrul de informaţii
pentru şofer.9 Avertisment
Avertizarea privind coliziunea
frontală este doar un sistem de
avertizare şi nu aplică frânele. La
apropierea cu viteză prea mare de
un autovehicul aflat în faţă, este
posibil să nu aveţi suficient timp pentru evitarea unei coliziuni.
Şoferul acceptă responsabilitatea
completă pentru distanţa faţă de
autovehiculul din faţă, adecvată
pe baza condiţiilor de trafic, meteo şi de vizibilitate.
În timpul condusului este
întotdeauna necesară atenţia
completă a şoferului. Şoferul
trebuie să fie întotdeauna pregătit
pentru acţiune şi pentru aplicarea
frânelor.
Activarea
Avertizarea privind coliziunea frontală detectează autovehiculele şi
acţionează automat la toate vitezele
cuprinse între 5 km/h şi 140 km/h.
Alertarea şoferului
Şoferul este avertizat prin
următoarele alerte:
● Simbolul , se aprinde şi se
afişează un mesaj de avertizare în Centrul de informaţii pentru
Page 182 of 297
180Conducerea şi utilizarea autovehicululuişofer, atunci când distanţa până
la vehiculul din faţă devine prea
mică.
● Simbolul , se aprinde, un
semnal de avertizare este afişat
în Centrul de informaţii pentru
şofer şi se aude un semnal de
avertizare atunci când este
iminentă o coliziune şi este
necesară intervenţia imediată a
şoferului.9 Avertisment
Avertizarea privind coliziunea
frontală este doar un sistem de
avertizare şi nu aplică frânele. La apropierea cu viteză prea mare de un autovehicul aflat în faţă, este
posibil să nu aveţi suficient timp pentru evitarea unei coliziuni.
Şoferul acceptă responsabilitatea
completă pentru distanţa faţă de
autovehiculul din faţă, adecvată
pe baza condiţiilor de trafic, meteo şi de vizibilitate.
În timpul condusului este
întotdeauna necesară atenţia
completă a şoferului. Şoferul
trebuie să fie întotdeauna pregătit
pentru acţiune şi pentru aplicarea
frânelor.Atenţie
Sistemul de iluminare colorat al
acestui indicator de control nu
corespunde legislaţiei rutiere
locale în ceea ce priveşte distanţa faţă de autovehiculul din faţă.
Şoferul are mereu întreaga
responsabilitate pentru
menţinerea distanţei faţă de
autovehiculul din faţă conform
regulilor rutiere aplicabile,
condiţiilor meteo şi a celor rutiere
etc.
Selectarea sensibilităţii avertizării
7'' Afişajul color pentru informaţii:
Reglaţi sensibilitatea la avertizare din personalizarea autovehiculului
3 110.
8'' Afişajul color pentru informaţii:
Reglaţi sensibilitatea la avertizare din
setările frânării de siguranţă active
din personalizarea autovehiculului
3 110.
Setarea aleasă se va menţine până la schimbarea sa. Temporizarea
avertizării va diferi în funcţie de viteza
autovehiculului. Cu cât viteza
autovehiculului este mai mare, cu atât mai departe va avea loc avertizarea.
Ţineţi cont de condiţiile de trafic şi
vreme când selectaţi temporizarea
avertizării.
Dezactivarea Sistemul poate fi dezactivat numai
prin dezactivarea frânării active în caz de urgenţă în personalizarea
autovehiculului 3 110.
Limitările sistemului
Avertizarea privind coliziunea frontală este proiectată numai pentru
avertizarea pentru autovehicule, dar
poate reacţiona şi la alte obiecte.
Page 183 of 297
Conducerea şi utilizarea autovehiculului181În următoarele cazuri, avertizarea
privind coliziunea frontală ar putea să
nu detecteze un vehicul aflat în faţă
sau performanţa senzorului este
limitată:
● deplasarea se face pe drumuri cu
viraje sau în pantă.
● deplasarea în timpul nopţii
● vremea limitează vizibilitatea, cum ar fi ceaţa, ploaia sau
zăpada.
● senzorul din parbriz sau unitatea radar din spatele barei de
protecţie faţă sunt blocate de
zăpadă, gheaţă, zăpadă topită,
noroi, murdărie etc.
● parbrizul este avariat sau este afectat de obiecte străine, de ex.
autocolante.
Frânarea activă în caz de
urgenţă
Frânarea activă în caz de urgenţă
poate ajuta la reducerea avariilor şi a
rănirilor cauzate de accidentele cu
autovehicule, pietoni şi obstacole
chiar în faţă, atunci când o coliziunenu mai poate fi evitată, fie prin frânare
manuală, fie prin direcţie. Înainte de
aplicarea frânării active în caz de
urgenţă, şoferul este avertizat de
avertizarea privind coliziunea frontală sau de protecţie pietonilor din faţă.
Avertizarea privind coliziunea frontală 3 179
Protecţia pietonilor din faţă 3 184
Frânarea activă în caz de urgenţă
poate fi dezactivată în meniul de
personalizare 3 110. Dacă este
dezactivată, m se aprinde în blocul
instrumentelor de bord şi se afişează
un mesaj de avertizare în centrul de
informaţii pentru şofer.
Funcţia foloseşte diverse date de
intrare (de ex. senzor al camerei,
senzorul radar, presiune frână, viteză autovehicul) pentru a calcula
probabilitatea unei coliziuni frontale.9 Avertisment
Acest sistem nu are rolul de a
înlocui responsabilitatea şoferului
pentru condusul autovehiculului şi privitul înainte. Funcţionarea se
este limitată la utilizarea
suplimentară numai pentru a
reduce viteza autovehiculului
înaintea unei coliziuni.
Este posibil ca sistemul să nu
reacţioneze la animale. După o
schimbare bruscă a benzii,
sistemul are nevoie de un anumit
timp pentru a detecta următorul
autovehicul aflat în faţă, care se
deplasează în aceeaşi direcţie.
Şoferul va fi întotdeauna pregătit
pentru acţiune şi pentru aplicarea
frânelor şi acţionarea direcţiei
pentru evitarea coliziunii.
Funcţionare
Dacă este prevăzută numai cu
cameră frontală, frânarea activă în
caz de urgenţă funcţionează în
treapta de viteze pentru deplasare
înainte superioară vitezei de mers de
până la 85 km/h. Cu senzorul radar şi camera frontală activă, frânarea
activă în caz de urgenţă acţionează în
trepte de viteză pentru deplasare
înainte în intervalul dintre viteza de
mers şi 140 km/h.
Page 184 of 297
182Conducerea şi utilizarea autovehicululuiO condiţie preliminară este că
avertizarea privind coliziunea frontală cu sistemul de cameră video faţă nu
este dezactivat în meniul de
personalizare a vehiculului, iar
centurile de siguranţă ale pasagerilor
din faţă sunt cuplate 3 110.
Sistemul include: ● sistemul de pregătire a frânei
● frânarea automată în situaţii de urgenţă
● sistemul de asistenţă la frânare cu previzionare
● sistemul inteligent de asistenţă la
frânare (numai cu senzor radar)
● avertizarea privind coliziunea frontală
● protecţia pietonilor din faţă
Sistemul de pregătire a frânei La apropierea de un autovehicul sau
un pieton aflat în faţă cu o viteză atât
de mare încât este posibilă
coliziunea, sistemul de pregătire a
frânei presurizează uşor frânele.
Aceasta reduce timpul de răspuns
când este necesară o frânare
manuală sau automată.Frânarea automată în situaţii de
urgenţă
După activarea sistemului de
pregătire a frânei şi chiar înainte de
coliziunea iminentă, această funcţie
aplică automat o frânare limitată
pentru a reduce viteza de impact a
coliziunii sau împiedicarea unei
coliziuni. Dacă se aplică frânarea
activă în caz de urgenţă, m clipeşte
în blocul instrumentelor de bord. În
funcţie de situaţie, autovehiculul
poate frâna moderat sau cu putere.
Frânarea automată faţă poate avea
loc numai dacă se detectează un
autovehicul în faţă. La autovehiculele
cu protecţia pietonilor din faşă, poate
avea loc frânarea automată faţă când este detectat un pieton chiar în faţa
autovehiculului.
Avertizarea privind coliziunea frontală 3 179
Protecţia pietonilor din faţă 3 184
Frânarea automată în situaţii de
urgenţă poate încetini autovehiculul
până la oprirea totală pentru a încerca evitarea unui impact potenţial. În
acest caz, frânarea automată însituaţii de urgenţă poate cupla frâna
electrică de parcare pentru a ţine
autovehiculul staţionar. Pentru a o
elibera, apăsaţi butonul pentru frâna
electrică de parcare sau apăsaţi ferm
pedala de acceleraţie.9 Avertisment
Frânarea automată în situaţii de
urgenţă este o funcţie de pregătire pentru impact în situaţii de urgenţă
şi nu este proiectată pentru a evita
impacturile. Nu vă bazaţi pe
sistem pentru a frâna
autovehiculul. Frânarea automată
în situaţii de urgenţă nu va realiza
frânarea în afara intervalului său
de viteze de funcţionare şi
răspunde numai la autovehiculele
şi pietonii detectaţi.
Sistemul de asistenţă la frânare
cu previzionare
În plus faţă de sistemul de pregătire a frânei şi frânarea automată în situaţii
de urgenţă, sistemul de asistenţă la
frânare cu previzionare face ca
sistemul de asistenţă la frânare să fie
Page 185 of 297
Conducerea şi utilizarea autovehiculului183mai sensibil. Prin urmare, apăsarea
cu mai puţină putere a pedalei de acceleraţie are ca rezultat frânarea cu
putere imediată. Această funcţie ajută şoferul să frâneze mai rapid şi cu
putere mai mare înainte de coliziunea
iminentă.9 Avertisment
Frânarea activă în caz de urgenţă
nu este proiectată să aplice frâna
autonomă cu putere sau să evite automat o coliziune. Este
proiectată pentru a reduce viteza
autovehiculului înainte de
coliziune. Este posibil să nu
reacţioneze la animale. După o
schimbare bruscă a benzii,
sistemul are nevoie de un anumit
timp pentru a detecta următorul
autovehicul aflat în faţă, care se
deplasează în aceeaşi direcţie.
În timpul condusului este
întotdeauna necesară atenţia
completă a şoferului. Şoferul va fi
întotdeauna pregătit pentru
acţiune şi pentru aplicarea frânelor şi acţionarea direcţiei pentru
evitarea coliziunii.
Sistemul este proiectat pentru a
funcţiona în condiţiile în care toţi
ocupanţi poartă centurile de
siguranţă.
Sistemul inteligent de asistenţă la
frânare
Dacă vehiculul este prevăzut cu un
senzor radar, poate fi disponibil
sistemul de asistenţă la frânare.
Sistemul inteligent de asistenţă la
frânare asigură amplificarea frânării
la aplicarea rapidă a pedalei de frână. Frânarea se bazează pe viteza de
abordare şi distanţa faţă de vehiculul
din faţă.
Impulsurile minore ale pedalei de
frână sau mişcarea pedalei în acest
timp sunt normale, iar pedala de frână trebuie să continue să fie aplicată
după necesităţi. Sistemul inteligent
de asistenţă la frânare va decupla
automat numai la eliberarea pedalei
de frână.
9 Avertisment
Sistemul inteligent de asistenţă la
frânare poate creşte frânarea
autovehiculului în situaţii în care
este posibil ca frânarea să nu fie
necesară. Puteţi bloca traficul. În
acest caz, ridicaţi piciorul de pe
pedala de frână şi apoi aplicaţi
frânele după cum este necesar.
Avertizarea privind coliziunea frontală
3 179.
Protecţia pietonilor din faţă 3 184.
Limitările sistemului În câteva situaţii, sistemul de frânare
activă în caz de urgenţă poate furniza
o frânare automată în situaţii în care
aceasta poate părea inutilă, de
exemplu în parcări, datorită semnelor de circulaţie dintr-o curbă sau datorită
autovehiculelor de pe o altă bandă.
Aceasta este o funcţionare normală, autovehiculul nu are nevoie de
service. Aplicaţi cu fermitate pedala
de acceleraţie pentru a anula
Page 186 of 297
184Conducerea şi utilizarea autovehicululuifrânarea automată în cazul în caresituaţia şi împrejurimile permit acest
lucru.
În următoarele cazuri, performanţele
frânării active în caz de urgenţă sunt
limitate:
● deplasarea se face pe drumuri cu
viraje sau în pantă.
● detectarea tuturor autovehiculelor, în special a
autovehiculelor cu remorcă,
tractoare, autovehiculele
murdare de nămol etc.
● detectarea unui autovehicul atunci când vremea limitează
vizibilitatea, cum ar fi în condiţii
de ceaţă, ploaie sau zăpadă.
● deplasarea în timpul nopţii.
● senzorul din parbriz sau unitatea radar din spatele barei de
protecţie faţă sunt blocate de
zăpadă, gheaţă, zăpadă topită,
noroi, murdărie etc.
● parbrizul este avariat sau este afectat de obiecte străine, de ex.
autocolante.Este întotdeauna necesară atenţia
completă în timpul condusului şi ar
trebui să fiţi pregătiţi să întreprindeţi
acţiuni şi să aplicaţi frânele şi / sau să
direcţionaţi autovehiculului pentru a
evita impacturile.
Vă recomandăm să dezactivaţi
sistemul din personalizarea
autovehiculului în următoarele cazuri:
● la tractarea unei remorci sau a unei rulote
● la transportul obiectelor lungi pe bare de acoperiş sau pe
portbagaj de acoperiş
● la tractarea vehiculului cu motorul în funcţiune
● când este montată o roată de rezervă mai mică decât celelalte
roţi
● înainte de a folosi o spălătorie auto automată cu motorul în
funcţiune
● înainte de a aşeza vehiculul pe o
bandă de rulare dintr-un atelier
● dacă parbrizul a fost deteriorat în
apropiere de cameră● dacă a fost avariată bara de protecţie faţă
● dacă lămpile de frână nu funcţionează
Defecţiuni
În cazul în care sistemul are nevoie
de service, se va afişa un mesaj în
Centrul de informaţii pentru şofer.
Dacă sistemul nu funcţionează
corect, mesajele autovehiculului sunt
afişate pe Centrul de informaţii pentru
şofer.
Mesajele autovehiculului 3 109.
Protecţia pietonilor din faţă Protecţia pietonilor din faţă poate
ajuta la evitarea sau reducerea
daunelor produse de coliziunile în
faţă cu pietonii în timpul deplasării
într-o treaptă de viteze înainte.
Sistemul foloseşte camera frontală
din parbriz şi o unitate radar
amplasată în spatele barei de
protecţie faţă a autovehiculului pentru
a detecta un pieton aflat direct în faţă
în calea autovehiculului pe care îl
conduceţi.
Page 187 of 297
Conducerea şi utilizarea autovehiculului185Protecţia pietonilor din faţă poate
detecta şi alerta în privinţa pietonilor
când autovehiculul se află într-o
treaptă de viteze înainte, la viteze
între 5 km/h şi 60 km/h. Suplimentar,
protecţia pietonilor din faţă poate
asigura o îmbunătăţire a frânării sau frânarea automată a autovehiculului.
În cazul condusului pe timpul nopţii,
performanţele sistemului sunt
limitate.9 Pericol
Frânarea pentru pietonii din faţă
nu furnizează un avertisment şi
nici nu frânează automat
autovehiculul decât dacă
detectează un pieton.
Este posibil ca sistemul să nu
detecteze pietonii, inclusiv copii,
când pietonul nu se află drept în
faţă, nu este complet vizibil, nu stă vertical sau când face parte dintr-
un grup.
Protecţia pietonilor din faţă include:
● detectarea pietonilor din faţă
● avertizare asupra pietonilor din faţă
Protecţia pietonilor din faţă este
activată împreună cu avertizarea
privind coliziunea frontală.
Avertizarea privind coliziunea frontală
3 179.
Detectarea pietonilor din faţă
Un pieton din faţă, aflat la o distanţă
maximă de aproximativ 40 m este indicată de un simbol din blocul
instrumentelor de bord.
Avertizare asupra pietonilor din
faţă
La apropierea prea rapidă de un
pieton care a fost detectat, se
afişează un mesaj de avertizare în
centrul de informaţii pentru şofer. Se
aude un semnal sonor.
Controlul vitezei de croazieră sau
Controlul adaptiv al vitezei de
croazieră pot fi decuplate când are loc
avertizarea asupra pietonilor din faţă.Limitările sistemului
În următoarele cazuri, protecţie
pietonilor din faţă ar putea să nu
detecteze un pieton aflat în faţă sau
performanţa senzorului este limitată:
● viteza autovehiculului nu se încadrează în intervalul de la
5 km/h la 60 km/h într-o treaptă
de viteze înainte
● distanţa până la un pieton aflat în
faţa autovehiculului este mai
mare de 40 m
● deplasarea se face pe drumuri cu
viraje sau în pantă.
● deplasarea în timpul nopţii.
● vremea limitează vizibilitatea, cum ar fi ceaţa, ploaia sau
zăpada.
● senzorul din parbriz sau unitatea radar din spatele barei de
protecţie faţă sunt blocate de
zăpadă, gheaţă, zăpadă topită,
noroi, murdărie etc.
● parbrizul este avariat sau este afectat de obiecte străine, de ex.
autocolante.
Page 188 of 297
186Conducerea şi utilizarea autovehicululuiSistemul de asistenţă laparcare
Informaţii generale La ataşarea unei remorci sau a unui
suport pentru biciclete la cârligul de tractare, este dezactivat sistemul de
asistenţă la parcare.9 Avertisment
Şoferul este responsabil cu
manevra de parcare.
Verificaţi întotdeauna
împrejurimile atunci când
conduceţi cu spatele sau cu faţa în timp ce utilizaţi sistemul avansat
de asistenţă la parcare.
Sistemul de asistenţă la parcarea
cu spatele
Sistemul avertizează şoferul prin
intermediul semnalelor acustice şi al
indicaţiilor de pe afişaj cu privire la
obstacolele potenţial periculoase din
spatele autovehiculului aflate la o
distanţă de până la 50 cm în timp ce este cuplată treapta de viteze
marşarier.
Sistemul funcţionează cu senzori de
parcare cu ultrasunete montaţi în
bara de protecţie spate.
Activarea
Sistemul de asistenţă la parcare cu
spatele este activat la cuplarea
marşarierului şi cuplarea contactului.
Sistemul este pregătit pentru
funcţionare când LED-ul din butonul
sistemului de asistenţă la parcare ¼
nu este aprins.
Indicarea
În funcţie de partea autovehiculului
care este mai aproape de un
obstacol, veţi auzi semnalele acustice
de avertizare corespunzătoare pe
partea respectivă. Intervalul de timp
dintre semnale va scădea odată cu
reducerea distanţei faţă de acel
obstacol. Când distanţa scade sub aproximativ 30 cm, semnalul acusticva fi continuu.
În plus, distanţa faţă de obiectele din
spate este afişată prin modificarea
liniilor de distanţă din Afişajul pentru informaţii 3 107. Când obstacolul
este foarte aproape, se afişează 9
pentru pericol.
Page 189 of 297
Conducerea şi utilizarea autovehiculului187Dezactivarea
Sistemul se închide când treapta de
marşarier este decuplată. Apăsaţi ¼
pentru a dezactiva manual sistemul. LED-ul din buton se aprinde când
sistemul este dezactivat. Dacă
sistemul a fost dezactivat manual,
acesta nu este reactivat automat la
următoarea cuplare a contactului.
Sistemul de asistenţă la parcarea cu faţa/cu spatele
Sistemul de asistenţă la parcarea cu
faţa/cu spatele măsoară distanţa
dintre autovehicul şi obstacolele din
faţa şi din spatele autovehiculului.
Acesta furnizează informaţii şi
avertizează şoferul prin intermediul
semnalelor acustice din afişaj.
Acesta utilizează două semnale
acustice de avertizare distincte
pentru zonele de monitorizare din faţă
şi din spate, fiecare având o frecvenţă
de tonalitate diferită.
Sistemul funcţionează cu senzori de
parcare cu ultrasunete montaţi în
bara de protecţie spate şi faţă.
Activarea
În plus faţă de Sistemul de asistenţă
la parcare cu spatele, Sistemul de
asistenţă la parcare cu faţa este
declanşat la detectarea unui obstacol
în faţă, iar viteza autovehiculului este mai mică de 10 km/h.
Sistemul este pregătit pentru
funcţionare când LED-ul din butonul
sistemului de asistenţă la parcare ¼
nu este aprins.
Când sistemul este dezactivat, LED-
ul din buton este aprins.
Indicarea
Sistemul avertizează şoferul prin
intermediul semnalelor acustice dacă există obstacole potenţial periculoase
în faţa autovehiculului şi în spatele
autovehiculului.
Page 190 of 297
188Conducerea şi utilizarea autovehicululuiÎn funcţie de partea autovehiculului
care este mai aproape de un
obstacol, veţi auzi semnalele acustice
de avertizare corespunzătoare pe
partea respectivă. Intervalul de timp
dintre semnale va scădea odată cu
reducerea distanţei faţă de acel
obstacol. Când distanţa scade sub
aproximativ 30 cm, semnalul acustic
va fi continuu.
În plus, distanţa faţă de obiectele din
spate şi din faţă este afişată prin
modificarea liniilor de distanţă din
Afişajul pentru informaţii 3 107.
Dacă autovehiculul se opreşte pentru
mai mult de 3 secunde într-o treaptă
de viteze pentru deplasare înainte,
dacă transmisia automată se află în
P sau dacă nu se mai detectează alte
obstacole, nu se emit semnale
acustice de avertizare.
Dezactivarea
Sistemul este dezactivat automat
când viteza autovehiculului
depăşeşte 10 km/h, prin aplicarea
frânei de mână electrice sau prin
apăsarea butonului pentru sistemul
de asistenţă la parcare ¼.
Când sistemul este dezactivat
manual, LED-ul din buton este aprins.
Dacă sistemul a fost dezactivat
manual, acesta nu este reactivat
automat la următoarea cuplare a
contactului.
Limitările sistemului
În cazul unei erori sau dacă sistemul
nu funcţionează temporar, de ex., din cauza unui nivel al zgomotului
exterior ridicat sau a altor factori de
interferenţă, se aprinde H în blocul
instrumentelor de bord. În Centrul de informaţii pentru şofer este afişat un
mesaj.9 Avertisment
În unele situaţii, diferitele
suprafeţe reflectante ale unor
obiecte, precum şi surse de
zgomot exterioare, pot cauza
nedetectarea obstacolelor de
către sistem.
Se va acorda o atenţie specială
obstacolelor ce pot avaria partea inferioară a barei de protecţie.
Atenţie
Performanţa sistemului poate fi
redusă când senzorii sunt
acoperiţi, de ex., cu gheaţă sau cu zăpadă.
Performanţa sistemului de
asistenţă la parcare poate fi
redusă datorită supraîncărcării.
În cazul existenţei în vecinătate a
unor autovehicule mai înalte (de
exemplu, autovehicule de teren,
mini-furgonete, furgonete), se
aplică anumite condiţii speciale. Identificarea obiectelor şi