Peugeot RCZ 2014 Manualul de utilizare (in Romanian)
Page 161 of 344
7/
VERIFICĂRI
       CONTROALE  
             BATERIE           FILTRU DE PARTICULE (DIESEL) 
  La un vehicul nou, primele operaţii de regenerare a fi ltrului 
de particule sunt însoţite de odoruri de "ars" care sunt perfect 
normale. 
 După o funcţionare prelungită a vehiculului la viteză redusă 
sau la ralanti, puteţi constata emisii de vapori de apă pe 
eşapament, când acceleraţi. Aceşti aburi nu au consecinţe asupra 
comportamentului vehiculului şi nici asupra mediului.   
  Bateria nu necesită întreţinere. 
 Totuşi, verifi caţi starea de curăţenie a bornelor, mai ales în 
perioada de vară şi de iarnă. 
 În caz că trebuie să efectuaţi operaţiuni la baterie, consultaţi 
rubrica "Baterie", pentru a cunoaşte măsurile de prevedere pe care 
trebuie să le luaţi înainte de debranşarea şi după rebranşarea bateriei.    
 Începutul saturării fi ltrului de particule este indicat prin 
aprinderea temporară a acestui martor, însoţit de un semnal 
sonor şi de un mesaj privind riscul de colmatare a fi ltrului de 
particule. 
 Imediat ce condiţiile de circulaţie vă permit, regeneraţi fi ltrul rulând cu 
o viteză de cel puţin 60 km/h până la stingerea martorului. 
 Dacă martorul rămâne afi şat, consultati paragraful "Nivel de aditiv". 
  Dacă nu există indicaţii contrare, controlaţi aceste elemente conform 
carnet de intretinere si garantii şi în funcţie de motorizarea vehiculului. 
 Controlaţi-le în reţeaua PEUGEOT sau la un Service autorizat.   
                FILTRU DE AER SI FILTRU DE HABITACLU 
  Consultaţi carnet de intretinere si garantii, pentru a cunoaşte 
periodicitatea înlocuirii acestor elemente. 
 În funcţie de mediu (atmosferă cu praf...) şi de utilizarea 
vehiculului (conducere în mediu urban...),  
schimbati-le, 
dacă este necesar, de două ori mai des  .  
 Un fi ltru de habitaclu îmbâcsit poate deteriora performanţele sistemului 
de aer condiţionat şi poate genera mirosuri neplacute.     Schimbaţi fi ltrul de ulei la fi ecare shimbare a uleiului de motor. 
 Consultaţi carnet de intretinere si garantii, pentru a cunoaşte 
periodicitatea de înlocuire a acestui element.  
            F I L T R U   D E   U L E I   
Page 162 of 344
160
      CUTIE DE VITEZE MANUALA 
      CUTIE DE VITEZE AUTOMATA 
                P L A C U T E   D E   F R A N A    STAREA DE UZURĂ A DISCURILOR DE FRANA 
 Cutia de viteze manuală nu necesită întreţinere (uleiul nu 
trebuie schimbat). 
 Consultaţi carnet de intretinere si garantii, pentru a cunoaşte 
periodicitatea controlului nivelului de ulei la acest element.  
 Cutia de viteze este fara intretinere (uleiul nu trebuie 
schimbat). 
 Consultati carnet de intretinere si garantii, pentru a cunoaste 
periodicitatea controlului acestui element.  
 Uzura frânelor depinde de stilul de condus, mai ales pentru 
vehiculele folosite în oraşe, pe distanţe scurte. Poate fi  
necesar în acest caz controlarea stării frânelor, chiar şi 
între reviziile prestabilite. 
 În afara cazului în care au loc scurgeri de lichid de frână, scăderea 
nivelului acestuia indică o uzură a plăcuţelor de frână.    Pentru orice informaţie referitoare la verifi carea stării de 
uzură a discurilor de frână, consultaţi reţeaua PEUGEOT 
sau un Service autorizat.  
                 Nu utilizati decât produse recomandate de PEUGEOT, sau 
produse având calitatea şi caracteristicile echivalente cu acestea. 
 În scopul optimizării funcţionării subansamblelor la fel de 
importante ca şi circuitul de frânare, PEUGEOT selectează şi 
propune produse cu totul specifi ce. 
 După spălarea vehiculului, când umiditatea este crescută, sau in 
conditii de iarna, se poată forma gheata pe discurile şi plăcuţele 
de frână, efi cacitatea sistemului de frânare putand fi  diminuată. 
Efectuaţi uşoare manevre de frânare, pentru a usca sau dezgheţa 
frânele.   
                      FRÂNA DE STAŢIONARE 
  O cursă prea mare a frânei de staţionare sau constatarea 
unei pierderi de efi cacitate a acestui sistem impune o 
reglare chiar şi între două revizii. 
 Controlul acestui sistem se va face în reţeaua PEUGEOT 
sau la un Service autorizat.    
Page 163 of 344
8/
INFORMAŢII PRACTICE
             KIT DE REPARARE PROVIZORIE A 
PNEULUI 
  ACCES LA KIT 
 Acest kit este instalat în cutia de depozitare, sub planşeul portbagajului.  
  Este un sistem complet ce conţine un compresor şi un cartuş cu produs 
de colmatare, care permite o  
reparare temporara  a pneului, pentru a 
putea ajunge la cel mai apropiat atelier auto. 
 Este conceput pentru a reparara majoritatea fi surilor ce pot afecta 
pneul, situate pe banda de rulare sau pe talonul pneului.     
Page 164 of 344
162
  DESCRIEREA KITULUI 
   A.   Selector de poziţie "Reparare" sau "Umfl are". 
  B.   Întrerupător pornit  "I"  / oprit  "O" .  
  C.   Buton de dezumfl are. 
  D.   Manometru (în bari si p.s.i.). 
  E.   Compartiment ce conţine:     -   un cablu cu adaptor pentru priza 12 V, 
  -   diverse capete de umfl are pentru accesorii, cum ar fi  mingi, roţi de bicicletă...     F.
   Cartuş cu produs de colmatare. 
  G.   Tub alb cu buşon pentru reparare. 
  H.   Tub negru pentru umfl are. 
  I.   Autocolant de limitare a vitezei.  
  Autocolantul de limitare a vitezei   I  trebuie lipit pe volanul 
vehiculului, pentru a vă aduce aminte că o roata este în utilizare 
temporară. 
 Nu depăşiţi viteza de 80 km/h în timpul rulării cu un pneu reparat 
prin folosirea acestui tip de kit.   
  Circuitul electric al vehiculului permite bransarea compresorului pe 
durata necesara repararii pneului deteriorat, sau pentru umfl area 
unui element pneumatic de volum redus.   
Page 165 of 344
8/
INFORMAŢII PRACTICE
  Fiţi atenţi, acest produs este nociv (ex.: etilen-glicol, colofoniu...) 
în caz de ingerare şi iritant pentru ochi. 
 Nu lăsaţi acest produs la îndemâna copiilor.  
  PROCEDURA DE REPARARE 
  1. Colmatare  
       Taiati contactul.          Derulaţi complet tubul alb  
G .  
     Deşurubaţi buşonul tubului alb. 
     Racordaţi tubul alb la valva pneului ce trebuie reparat.   
       Conectaţi alimentarea electrică a compresorului la una din prizele  de 12 V ale vehiculului. 
     Porniţi motorul şi lăsaţi-l să funcţioneze.   
  Evitaţi îndepărtarea oricărui corp străin ce a penetrat pneul.  
       Rotiţi selectorul  
A  pe poziţia "Reparare". 
     Verifi caţi că întrerupătorul   B  este în poziţia  "O" .     
Page 166 of 344
164
       Puneţi în funcţiune compresorul, trecând butonul  B  în poziţia  "I" , 
până ce presiunea pneului ajunge la 2,0 bari.  
  Produsul de colmatare este injectat în pneu; nu îndepărtaţi tubul de  la valvă în timpul acestei operaţii (risc de colmatare a valvei).           Îndepărtaţi kitul şi înfi letaţi dopul tubului alb.  
  Manipulaţi-l cu atenţie pentru a nu păta vehiculul cu lichid. Păstraţi 
kitul la îndemână. 
     Rulaţi imediat, aproximativ cinci kilometri, cu viteză redusă (între 20  şi 60 km/h), pentru a colmata fi sura. 
     Opriţi-vă pentru a verifi ca reparaţia şi presiunea, utilizând kitul.   
  Nu porniti compresorul înainte de a racorda conducta albă la valva 
pneului: produsul de colmatare se va răspândi la exterior.  
   Detectare presiune scăzută în pneuri 
 Dacă vehiculul este echipat cu sistem de detectare a presiunii 
scăzute, martorul de presiune scăzută în pneuri va rămâne aprins 
după repararea roţii până la reiniţializarea sistemului în cadrul 
reţelei PEUGEOT sau la un service autorizat.   
  Dacă după şapte minute presiunea nu atinge valoarea prescrisă, 
pneul nu mai poate fi  reparat; consultaţi reţeaua PEUGEOT sau 
un Service autorizat pentru depanarea vehiculului.     
Page 167 of 344
8/
INFORMAŢII PRACTICE
  2. Umflare  
       Rotiţi selectorul  A  pe poziţia "Umfl are". 
     Derulaţi complet tubul negru   H .  
     Racordaţi direct tubul negru la valva roţii reparate.   
  Prezentati-vă cât de curând posibil în reţeaua PEUGEOT sau la 
un Service autorizat. 
 Este imperativ să informaţi tehnicianul despre utilizarea kitului. 
După diagnosticare, tehnicianul vă va informa dacă pneul poate fi  
reparat sau trebuie înlocuit.  
       Conectaţi din nou fi şa electrică a compresorului la priza 12 V a 
vehiculului. 
     Porniţi din nou motorul şi lăsaţi-l să funcţioneze.           Ajustaţi presiunea cu ajutorul compresorului (pentru umfl are: 
întrerupătorul   B  în poziţia  "I" ; pentru dezumfl are: întrerupătorul   B  în 
poziţia   "O"  şi apăsaţi pe butonul   C ), conform etichetei de presiune 
a pneurilor vehiculului, situată la nivelul uşii conducatorului auto.    
  O pierdere ulterioară de presiune indică faptul că fi sura din pneu  nu a fost colmatată, consultaţi reţeaua PEUGEOT sau un Service 
autorizat pentru depanarea vehiculului. 
     Îndepărtaţi, apoi depozitaţi kitul complet. 
     Rulaţi cu viteză redusă (maxim 80 km/h), limitând la 200 km  distanţa parcursă.     
Page 168 of 344
166
  Fiţi atenţi la eventualele scurgeri de lichid. 
 Data limită de utilizare a lichidului este înscrisă pe cartuş. 
 Cartuşul cu lichid este de unică folosinţă; chiar dacă este numai 
început, el trebuie înlocuit. 
 După utilizare, nu aruncaţi cartuşul, ci predaţi-l în reţeaua 
PEUGEOT, sau la o societate abilitată pentru recuperarea 
acestuia. 
 Nu uitaţi să vă procuraţi un nou cartuş, care este disponibil în 
cadrul reţelei PEUGEOT sau un Service autorizat.   
  INDEPARTAREA CARTUSULUI 
       Aşezaţi în poziţie tubul negru. 
     Degajaţi baza cu cot a tubului alb. 
     Menţineţi compresorul vertical. 
     Deşurubati cartuşul pe la partea inferioară.    
Page 169 of 344
8/
INFORMAŢII PRACTICE
   CONTROLUL PRESIUNII / UMFLARE 
OCAZIONALA  
  Puteţi de asemenea utiliza compresorul, fără injectare de produs, 
pentru a: 
   -   controla sau umfl a ocazional pneurile, 
  -   umfl a alte accesorii (mingi, roţi de bicicletă...).   
       Rotiţi selectorul  A  pe poziţia "Umfl are". 
     Derulaţi complet tubul negru   H .  
     Racordaţi tubul negru la valva roţii sau accesoriului.  
  Dacă este necesar, montaţi în prealabil unul dintre capetele  furnizate împreună cu kitul.           Conectaţi fi şa compresorului la priza 12 V a vehiculului. 
     Porniţi vehiculul şi lăsaţi motorul să funcţioneze. 
     Ajustaţi presiunea folosind compresorul (pentru umfl are: 
înterupătorul   B  în poziţia  "I" ; pentru dezumfl are: înterupătorul   B  în 
poziţia   "O"  şi apăsaţi pe butonul   C ), conform etichetei de presiune 
a pneurilor vehiculului sau a accesoriului. 
     Îndepărtaţi şi depozitaţi kitul.     
Page 170 of 344
168
ÎNLOCUIREA UNEI ROŢI  
  Staţionarea vehiculului 
 Opriţi într-un loc unde nu deranjaţi circulaţia: terenul trebuie să fi e 
orizontal, stabil şi nealunecos. 
 Trageţi frâna de parcare, scoateţi cheia din contact şi cuplaţi 
în prima viteză (poziţia  P  pentru cutia de viteze automatică) cu 
scopul de a bloca roţile. 
 Asiguraţi-vă, în mod obligatoriu, că ocupanţii au coborât din 
vehicul şi se afl ă într-o zonă care le garantează siguranţa. 
 Blocaţi roata diametral opusă cu cea pe care doriţi să o înlocuiţi cu 
ajutorul unui obiect dacă e necesar. 
 Niciodată să nu vă băgaţi sub un vehicul ridicat pe cric, folosiţi în 
acest scop o proptea.   
 Adaptor pentru prezonul antifurt: permite 
adaptarea cheii de demontare a roţilor la 
prezoanele speciale "antifurt". Specifi c 
vehiculului dumneavoastră, este depozitat în 
torpedo. 
 Cheia de demontare a roţilor: permite 
demontarea prezoanelor de fi xare ale roţilor. 
 Cric cu manivelă integrată: permite ridicarea 
vehiculului. 
  INSTRUMENTE NECESARE *  
 Dispozitiv de demontare a capacelor 
prezoanelor: permite îndepărtarea capacelor 
prezoanelor roţilor din aluminiu.  
  *    În funcţie de ţara de destinaţie, vehiculul poate conţine instrumentarul  necesar schimbării unei roţi şi o roată de rezervă (vedeţi paginile 
următoare).