ESP MAZDA MODEL CX-5 2017 Manualul de utilizare (in Romanian)

Page 395 of 835

•(Cu sistem inteligent avansat de asistenţă la frânarea în mediul urban (SCBS
avansat))
•Camera anterioară de detectare (FSC) recunoaște pietonii atunci când sunt respectate
toate condiţiile următoare:
•Înălţimea unui pieton este de aproximativ 1 - 2 metri.
•O formă, precum capul, ambii umeri sau picioarele poate să fie identificată.
•În următoarele cazuri, camera anterioară de detectare (FSC) este posibil să nu poată
să detecteze obiectivele ţintă corect:
•Mai mulţi pietoni se deplasează sau există grupuri de persoane.
•Un pieton este aproape de un obiect separat.
•Un pieton stă ghemuit, întins sau gârbovit.
•Un pieton sare brusc pe drum, exact în faţa vehiculului.
•Un pieton deschide o umbrelă sau cară bagaje sau obiecte mari.
•Un pieton se află într-o zonă întunecată, de exemplu, noaptea sau se confundă cu
mediul înconjurător deoarece poartă haine care se potrivesc culorii de fundal.
În timp ce conduceţi
i-ACTIVSENSE
4-227

Page 408 of 835

Sistemul de monitorizare a presiunii din pneuri*
Sistemul de monitorizare a presiunii din pneuri (TPMS) monitorizează presiunea din fiecare
pneu.
Dacă presiunea este prea scăzută în unul sau mai multe pneuri, sistemul va informa șoferul
cu ajutorul lămpii de avertizare din bord și prin emiterea unui semnal sonor de avertizare.
Consultaţi secţiunea „Indicatoarele de avertizare/lămpile de avertizare” de la pagina 4-47.
Consultaţi secţiunea „Semnalul sonor de avertizare pentru presiunea de umflare a pneurilor”
de la pagina 7-71.

Senzorii de presiune a pneurilor instalaţi pe fiecare roată trimit date despre presiunea
pneurilor prin semnale radio receptorului din vehicul.
Senzori de presiune în pneuri
NOTĂ
Atunci când temperatura ambiantă este scăzută datorită schimbării anotimpurilor,
presiunea din pneuri este de asemenea scăzută. Atunci când temperatura pneurilor scade,
presiunea aerului scade de asemenea. Lampa de avertizare TPMS se poate aprinde de mai
multe ori. Înainte de a conduce, inspectaţi pneurile vizual zilnic și verificaţi lunar presiunea
din pneuri cu un manometru. Atunci când verificaţi presiunea pneurilor, se recomandă
utilizarea unui manometru digital.

TPMS nu înlocuiește necesitatea de a verifica regulat presiunea și starea tuturor celor patru
pneuri.
În timp ce conduceţi
Sistemul de monitorizare a presiunii din pneuri
4-240*Anumite modele.

Page 409 of 835

AT E NIE
¾Fiecare pneu, inclusiv cel al roţii de rezervă (dacă există), trebuie să
fie
verificat lunar pe
timp rece și umflat la presiunea de umflare recomandată de producătorul vehiculului pe
plăcuţa vehiculului sau în tabelul cu presiunea de
umflare a pneurilor. (Dacă vehiculul are
pneuri cu dimensiuni diferite faţă de cele indicate în plăcuţa vehiculului sau în tabelul cu
presiunile de umflare a pneurilor, trebuie să stabiliţi presiunea corespunzătoare de umflare
pentru acele pneuri.)
Ca o măsură suplimentară de siguranţă, vehiculul dumneavoastră este echipat cu un
sistem de monitorizare a presiunii pneurilor (TPMS) care aprinde o lampă martor pentru
presiunea scăzută a pneurilor atunci când unul sau mai multe pneuri sunt umflate în mod
semnificativ sub limita admisă. Astfel, atunci când lampa martor pentru presiune scăzută a
pneurilor se aprinde, trebuie să vă opriţi
și să
verificați pneurile imediat ce este posibil
și să
le umflați la presiunea corespunzătoare. Deplasarea cu un pneu având o presiune
considerabil scăzută duce la supraîncălzirea acestuia putând provoca cedarea sa.
Umflarea insuficientă duce, de asemenea, la reducerea eficienței consumului de
combustibil
și a duratei de viaţă a benzii de rulare, putând afecta manevrabilitatea
vehiculului
și distanţa de oprire.
Nu uitaţi că sistemul TPMS nu înlocuiește o întreţinere corespunzătoare a pneurilor și că
este responsabilitatea
șoferului să menţină o presiune corespunzătoare în pneuri, chiar
dacă acestea nu au atins limita de dezumflare necesară pentru a declanșa aprinderea
lămpii martor pentru presiune scăzută TPMS.
Vehiculul dumneavoastră este echipat de asemenea cu un indicator de defectare a TPMS
care indică faptul că sistemul nu funcţionează corespunzător.
Indicatorul de defectare a TPMS funcţionează împreună cu lampa martor pentru presiune
scăzută în pneuri. Atunci când sistemul detectează o defecţiune, lampa martor se va
aprinde pentru aproximativ un minut și apoi va rămâne aprinsă. Aceasta secvenţă va
continua la pornirile ulterioare ale vehiculului, atât timp cât defecţiunea există. Atunci când
martorul de avertizare defecţiuni este aprins, este posibil ca sistemul să nu poată detecta
sau semnala presiunea joasă din pneuri, așa cum ar trebui. Defecţiunile TPMS pot apărea
din diferite motive, inclusiv instalarea pneurilor neconforme sau a roţii de schimb
temporare pe vehicul, ceea ce împiedică funcţionarea corectă a TPMS. Verificați
întotdeauna lampa martor TPMS după înlocuirea unuia sau a mai multor pneuri sau roţi la
vehiculul dumneavoastră, pentru a vă asigura că pneurile de schimb sau alternative permit
funcţionarea corespunzătoare a TPMS în continuare.
¾Pentru a evita înregistrările false, sistemul face mai multe teste înainte de a indica o
problemă. De aceea, nu va înregistra instantaneu o dezumflare rapidă sau spargerea unui
pneu.
În timp ce conduceţi
Sistemul de monitorizare a presiunii din pneuri
4-241

Page 428 of 835

Condiţiile de funcţionare
Sistemul senzorilor de parcare poate să fie folosit atunci când sunt respectate toate condiţiile
următoare:
•Contactul este în poziţia ON (pornit).
•Butonul senzorului de parcare este activat.
NOTĂ
•(Vehicul cu transmisie automată)
Indicatorul detectării și soneria senzorilor din faţă/senzorilor din colţul din faţă nu
acţionează atunci când maneta selectorului este în poziţia P.
•Indicatorul detectării și sunetul soneriei nu se activează atunci când este aplicată frâna
de parcare.
▼Indicaţia detectării obstacolului
Este indicată poziţia unui senzor care a detectat un obstacol. Indicatorul se aprinde în diferite
zone în funcţie de distanţa până la un obstacol detectată de senzor.
Pe măsură ce vehiculul se apropie de un obstacol, zona din indicator mai apropiată de
vehicul se aprinde.

Indicatorul
senzorului din
colţul stânga
faţăIndicatorul senzorului
din colţul dreapta faţă
Indicatorul senzorului din
colţul dreapta spate Indicatorul
senzorului din
colţul stânga
spateIndicatorul senzorului din faţă
Indicatorul senzorului din spate
NOTĂ
Indicatorul detectării poate să fie comutat între afișare și neafișare.
Consultaţi secţiunea „Funcţiile de personalizare” de la pagina 9-14.
În timp ce conduceţi
Sistemul de senzori de parcare
4-260

Page 429 of 835

Notificarea unei probleme a sistemului
Dacă apare una din problemele indicate în tabel, șoferul este notificat în legătură cu
problemă în funcţie de tipul de sistem, așa cum este indicat.
Indicatorul detectării Soluţia
Deconectare
Sistemul poate avea o defecţiune. Consultaţi de urgenţă
un service autorizat, recomandarea noastră fiind un re-
prezentant autorizat Mazda.
Defecţiune a sis-
temului
Sistemul poate avea o defecţiune. Consultaţi de urgenţă
un service autorizat, recomandarea noastră fiind un re-
prezentant autorizat Mazda.
Îngheţ/murdărire
Este posibil ca materii străine să existe în zona senzoru-
lui corespunzătoare indicaţiei de detectare a obstacolului
prezentată. Dacă sistemul nu își revine, consultaţi de ur-
genţă un service autorizat, recomandarea noastră fiind
un reprezentant autorizat Mazda.
În timp ce conduceţi
Sistemul de senzori de parcare
4-261

Page 431 of 835

Senzor colţ faţă, senzor colţ spate
Zona de detectare a dis-
tanţeiDistanţa dintre vehicul și obstacol
Semnalul sonor*1Senzorul din colţul faţă/spate
Distanţă mareAprox. 55—38 cm
Sunet intermitent, de intensi-
tate medie
Distanţă medieAprox. 38—25 cm
Sunet puternic, intermitent
Distanţă micăMai puţin de aprox. 25 cm
Sunet continuu
*1 Frecvenţa sunetului intermitent crește pe măsură ce vehiculul se apropie de obstacol.
NOTĂ
Dacă un obstacol este detectat într-o zonă pentru 6 secunde sau mai mult, semnalul sonor
se oprește (cu excepţia zonei cu distanţă mică). Dacă același obstacol este detectat în altă
zonă, se aude semnalul sonor corespunzător.
▼▼La activarea indicatorului luminos/semnalului sonor de avertizare
Sistemul notifică șoferul asupra unui aspect anormal prin activarea semnalului sonor și a
indicatorului luminos.
Indicatorul/semnalul sonor Modul de verificare
Semnalul sonor nu se aude.Sistemul poate avea o defecţiune. Consultaţi de urgenţă un service autorizat, recoman-
darea noastră fiind un reprezentant autorizat Mazda.
Sunetul intermitent al soneriei se
aude de cinci ori.Îndepărtaţi materialele străine din zona senzorului. Dacă sistemul nu își revine, consul-
taţi de urgenţă un service autorizat, recomandarea noastră fiind un reprezentant autori-
zat Mazda.
Un anumit indicator de detectare a
obstacolului este afișat continuu.Consultaţi secţiunea „Indicaţia detectării obstacolului” de la pagina 4-260.
În timp ce conduceţi
Sistemul de senzori de parcare
4-263

Page 443 of 835

Tipul complet automat
Puteţi găsi pe afișaj informaţii despre sistemul de aer condiţionat.
Afişaj pentru fluxul de aer Afișaj pentru setarea temperaturii (pe partea șoferului)
Afişaj pentru
selectarea modului Afişaj al modului AC
Afișaj pentru setarea temperaturii (pasager)
Selector de admisie a aeru-
lui (poziția aer recirculat)
Selector de admisie
a aerului
(poziţia aer din exterior) Buton rotativ de control al
temperaturii pentru şofer
Buton AUTO
Buton de selectare a modului
Buton de control al ventilăriiButon OFF
(oprit)Buton pentru degivrarea parbrizului
Buton pentru dezaburirea lunetei
Buton rotativ de
control al temperaturii
pentru pasager
Buton DUAL Buton pentru
aerul condiționat
▼▼Butoanele de comandă
Buton AUTO
Prin apăsarea butonului AUTO,
următoarele funcţii vor fi controlate
automat în funcţie de temperatura fixată
selectată:
•Temperatura fluxului de aer
•Debitul fluxului de aer
•Selectarea modului de distribuire a
fluxului de aer
•Selectarea sursei aerului - exterior/
recirculat
•Funcţionarea sistemului de aer
condiţionat
•Trecerea de la aer condiţionat normal
(A/C) la aer condiţionat ECO (A/C
ECO)
NOTĂ
Indicatorul luminos al butonului AUTO
•Atunci când este aprins, indică
funcţionarea automată, iar sistemul va
funcţiona în modul automat.
•Dacă oricare din următoarele butoane
sunt acţionate în timpul comenzii
automate, indicatorul butonului AUTO
se stinge.
•Buton de selectare a modului
•Buton de control al ventilării
•Buton pentru degivrarea parbrizului
Funcţiile altor butoane decât cele
acţionate continuă să fie sub comanda
automată.
Dotările interioare
Sistemul de aer condiţionat
5-11

Page 450 of 835

Modul AUX/USB
Fișierele audio pot fi auzite din difuzoarele
vehiculului prin conectarea unui aparat
audio disponibil în comerţ la intrarea
auxiliară.
Este necesar un miniconector
non-impedanţă stereo (3,5
) comercial.
Pentru detalii, contactaţi un service
autorizat, recomandarea noastră fiind un
reprezentant autorizat Mazda.
În plus, fișierele audio pot fi redate de pe
dispozitivul audio al vehiculului prin
conectarea unui dispozitiv USB la portul
USB.
NOTĂ
(Tipul B)
Slotul pentru cardul SD este pentru
sistemul de navigaţie. Pentru vehiculele cu
sistem de navigaţie, cardul SD (original
Mazda) cu date stocate despre hărţi este
introdus în slotul pentru card SD și folosit.
Tip A

Intrare auxiliară/port USB
Tip B

Port USB
Intrare auxiliară
pFolosirea modului AUX (tipul A)
............................................ pagina 5-31
qFolosirea modului USB (tipul A)
............................................ pagina 5-32
rFolosirea modului iPod (tipul A)
............................................ pagina 5-35
sFolosirea modului AUX (tipul B)
............................................ pagina 5-98
tFolosirea modului USB (tipul B)
............................................ pagina 5-99
AVERTISMENT
Nu umblaţi la comenzile aparatului audio
portabil sau ale oricărui aparat de acest tip
în timp ce conduceţi:
Este periculos să reglaţi aparatul audio
portabil sau alte produse similare în timp
ce conduceţi deoarece v-ar putea fi distrasă
atenţia
și astfel aţi putea provoca un
accident. Reglaţi comenzile aparatului
audio portabil numai atunci când vehiculul
este oprit.
AT E NIE
În funcţie de dispozitivul audio portabil, se
poate auzi zgomot atunci când dispozitivul
este conectat la priza de accesorii a
vehiculului. (Dacă se produc zgomote, nu
folosiţi priza pentru accesorii.)
Dotările interioare
Înainte de utilizarea sistemului audio
5-18

Page 454 of 835

IndicaţiaValoarea setării
Rotire în
sens antio-
rarRotire în
sens orar
12Hr
24Hr
(reglarea orei ca 12 Hr/24
Hr)12Hr (lumi-
nează scurt)24Hr (lumi-
nează scurt)
1* Cu sistem de informaţii despre postul de radio
(RDS)
*2 De la model la model, este posibil ca această
funcţie să nu fie disponibilă.
NOTĂ
Dacă nu mai este folosit de câteva
secunde, afișajul revine la afișajul
anterior. Pentru resetarea sunetelor joase,
înalte, a atenuării și a balansului, apăsaţi
pe butonul pentru meniu (
) timp de
2 secunde. Unitatea va emite un semnal
sonor și va fi afișat mesajul „CLEAR”.
AF (setarea frecvenţei alternative
(AF))
*
Funcţia AF a Radio Data System (RDS)
poate fi setată ca pornită sau oprită.
Consultaţi secţiunea „Sistemul de
informaţii despre postul de radio (RDS)”
de la pagina 5-26.
REG (setarea programului regional
(REG))
*
Funcţia REG a Radio Data System (RDS)
poate fi setată ca pornită sau oprită.
Consultaţi secţiunea „Sistemul de
informaţii despre postul de radio (RDS)”
de la pagina 5-26.
ALC (reglarea automată a volumului)
Controlul automat al nivelului (ALC)
modifică automat volumul audio în funcţie
de viteza vehiculului. Cu cât este mai mare
viteza vehiculului, cu atât crește și
volumul. ALC dispune de modurile ALC
OFF (ALC oprit) și ALC LEVEL 1 to 7
(ALC nivelurile 1-7). La ALC LEVEL 7,
nivelul la care poate ajunge volumul este
maximum. Selectaţi modul în funcţie de
condiţiile de drum.
BEEP (sunetul operării audio)
Setarea pentru sunetul de operare la
apăsarea sau ţinerea apăsată a unui buton
poate să fie schimbată. Setarea iniţială este
ON (pornit). Setaţi ca OFF (oprit) pentru
dezactiva sunetul de operare.
Modul BT SETUP
*
Muzica și alte semnale audio, precum
datele voce înregistrate pe dispozitive
audio portabile și telefoane mobile
disponibile pe piaţă care sunt echipate cu
funcţia de transmisie Bluetooth
®, pot fi
ascultate prin transmisie fără fir pe
difuzoarele vehiculului. Utilizând modul
BT SETUP, aceste dispozitive pot fi
programate pentru unitatea Bluetooth
® sau
schimbate (pagina 5-42).
12 Hr
24 Hr (reglarea orei ca 12
Hr/24 Hr)
Rotirea butonului rotativ de control audio
schimbă afișarea orei de la ciclu de 12 ore
la ciclu de 24 de ore (pagina 5-23).
Dotările interioare
Echipamentul audio [tipul A (fără ecran tactil)]
5-22*Anumite modele.

Page 456 of 835

Utilizarea aparatului radio
Fără sistem de informații despre postul de radio (RDS)
Cu sistem de informații despre postul de radio (RDS)
Buton pentru selectarea benzii Buton pentru informații din traficButoane pentru
posturi presetate
Buton Scan
Buton pentru reglajButoane pentru informații despre
tipul programului Afișajul pentru sistemul audio
Buton pentru memorare automată
Afișajul pentru sistemul audio
Buton pentru selectarea benziiButoane pentru
posturi presetate
Buton Scan
Buton pentru reglaj
▼▼Pornirea aparatului radio
Apăsaţi pe un buton pentru selectarea
benzii (
) pentru a porni radioul.
▼Selectarea benzii
Apăsarea succesivă a butonului de
selectare a benzii (
) schimbă benzile
după cum urmează: FM1:FM2:AM
(fără sistem de informaţii despre postul de
radio (RDS)), MW/LW (cu sistem de
informaţii despre postul de radio (RDS)).

Modul selectat va fi indicat.
NOTĂ
Dacă semnalul de emisie FM devine slab,
recepţia trece automat de la STEREO la
MONO pentru a reduce zgomotele.
▼Căutarea posturilor
Aparatul radio dispune de următoarele
metode de căutare a posturilor: manuală,
căutare, scanare, canal presetat și
memorare automată. Cea mai simplă cale
de a accesa posturile este de a le memora
drept canale preselectate.
Dotările interioare
Echipamentul audio [tipul A (fără ecran tactil)]
5-24

Page:   < prev 1-10 ... 51-60 61-70 71-80 81-90 91-100 101-110 111-120 121-130 131-140 ... 190 next >